Bogdan Aurescu, decorat de președintele Republicii Moldova

Fostul ministru de Externe și actualul consilierul prezidenţial, Bogdan Aurescu, a fost decorat de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, ca urmare a „contribuției aduse la consolidarea relațiilor dintre Republica Moldova și România și la fortificarea Parteneriatului Strategic dintre cele două state, precum și pentru susținerea parcursului european” și pentru „promovarea intereselor comune în cadrul instituțiilor Uniunii Europene”.

Bogdan Aurescu i-a mulțumit, pe Twitter, Maiei Sandu pentru distincția acordată.

„Foarte onorat să primesc azi din partea dnei Președinte Maia Sandu înalta distincție a RM „Ordinul de Onoare” – o recunoaștere a eforturilor diplomației RO de sprijin total al RM pt aderarea la UE și consolidarea rezilienței și securității sale”, a scris Bogdan Aurescu pe Twitter.

Printre contribuțiile fostului ministru în timpului mandatului său se numără lansarea unor proiecte precum Platforma de Sprijin pentru Republica Moldova, creată cu Germania și Franța. De asemenea, la propunerea lui oficialului român s-a creat regimul de sancțiuni al UE pentru contracararea acțiunilor de destabilizare a Republicii Moldova și lansarea Misiunii civile de Parteneriat UE în Republica Moldova.

Fostul ministru a avut un aport însemnat la avansarea parcursului european

„După ce Republica Moldova a depus cererea de aderare la Uniunea Europeană, Bogdan Aurescu a plasat continuu și în mod prioritar țara noastră pe agenda statelor membre la Bruxelles. Astfel, a avut un aport însemnat la avansarea parcursului european al țării noastre și la promovarea intereselor comune în cadrul instituțiilor Uniunii Europene”, se arată într-un comunicat al președinției de la Chișinău.

Sunt doar câteva exemple care se adaugă creșterii prezenței investiționale românești și a volumului comerțului bilateral la 3,6 miliarde USD în 2022, adică cu aproape 50% mai mult decât în anul anterior, încheierii și punerii în aplicare a Acordului privind asistența financiară nerambursabilă de 100 milioane euro, asistenței bugetare directe, furnizării de energie electrică în proporție de peste 80% din necesarul național de consum și multe alte forme de sprijin pentru întărirea rezilienței și securității Republicii Moldova.

Ordinul de Onoare a fost instituit de Parlamentul Republicii Moldova în anul 2002 și este o înaltă distincție de stat din Republica Moldova, care se decernează prin decret prezidențial. Cu Ordinul de Onoare pot fi distinse atât persoane fizice, cât și organizații, instituții, colective de muncă.

Ca valoare distinctivă civilă, Ordinul de Onoare este situat pe poziția următoare Ordinului „Bogdan Întemeietorul”, și înainte de Ordinului „Gloria Muncii”, fiind a cincea distincție de stat din Republica Moldova.