Românii nu trebuie să se teamă de o eventuală extindere a conflictului din Ucraina cu implicarea României, a anunțat ministrul de Externe Bogdan Aurescu, cu toate că primim o serie de mesaje de amenințare de la Moscova. Acesta mai spune că avertismentul pe care Ministerul Apărării rus l-a transmis la adresa României este complet neîntemeiat.
Rusia a transmis că orice ţară care pune la dispoziţia Ucrainei aerodromurile pentru atacuri asupra Rusiei poate fi considerată că a intrat în conflict, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării rus, Igor Konaşenkov, care a arătat cu degetul fix spre România.
„Aproape toate avioanele regimului de la Kiev au fost distruse. În același timp, suntem conștienți de avioanele de luptă ucrainene care au zburat în România și în alte țări din apropierea graniței.
Avertizăm că folosirea rețelei de aerodromuri a acestor țări pentru aeronave militare ucrainene și utilizarea lor ulterioară împotriva forțelor armate ruse poate fi considerată drept o implicare a acestor state în conflictul armat”, a spus Igor Konașenkov duminică seara.
Bogdan Aurescu liniștește românii
România nu va fi implicată în război, promite Bogdan Auresc care amintește că faptul că suntem în NATO ne asigură securitatea și ne oferă garanții solide.
„Suntem stat membru al Alianței Nord-Atlantice, beneficiem de cele mai ample și solide garanții de securitate pe care le putem avea. Este cea mai solidă garanție de securitate pe care o avem din toată istoria noastră, iar Alianța Nord-Atlantică este cea mai puternică alianță politico-militară din istorie.
Deci nu se pune în niciun fel problema ca românii să fie speriați, să se teamă de o eventuală extindere a conflictului cu implicarea României”, a declarat ministrul român de externe, întrebat dacă românii sunt în pericol.
„Asta nu înseamnă că nu ne implicăm la rândul nostru, alături de celelalte state membre ale Uniunii Europene, ale NATO, pentru a încerca să stopăm acest conflict, această agresiune ilegală, cu încălcarea flagrantă a normelor de drept internațional, a suveranităţii și integrităţii teritoriale ale Ucrainei”, a spus Bogdan Aurescu.
Avertismentul Rusiei, complet nefondat
De asemenea, ministrul a mai explicat că avertismentul dat de Ministerul rus al Apărării este „complet nefondat” și se referă la o chestiune pe care autoritățile române au prezentat-o, de altfel, public în mod cât se poate de transparent.
„Este vorba despre acel avion militar ucrainean care pe 24 februarie, deci chiar în momentul în care a început agresiunea în Ucraina, a trebuit, din motive tehnice, să intre în spațiul aerian românesc, el a fost escortat de avioanele de luptă ale Forțelor Aeriene Române, iar ulterior, la 1 martie, fără muniție la bord, iarăși, moment anunțat de către Ministerul Apărării Naționale, el a fost escortat până la frontiera cu Ucraina și s-a întors în Ucraina. Deci fără muniție la bord”, a declarat Bogdan Aurescu.
„Asta înseamnă că nu putea să intre în luptă în momentul respectiv, deci nu se putea pune problema în niciun fel să se implice partea română în conflictul care se desfășoară în Ucraina. Lucrurile au fost cât se poate de clare din punctul de vedere al autorităților române, au fost comunicate public în mod transparent. Avertismentul pe care Ministerul Apărării rus l-a transmis la adresa României este deci complet neîntemeiat”, a mai spus ministrul român de Externe.