Războiul continuă în Ucraina, iar Rusia se concentrează pe regiunea Donbas. În ciuda acestui lucru, Bogdan Aurescu, ministrul Afacerilor Externe a anunțat că Ambasada României de la Kiev se va redeschide.
Într-un interviu acordat pentru Digi24, el a vorbit despre decizia luată, dar și despre discuțiile pe care le-a purtat recent cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken.
Bogdan Aurescu susține că decizia referitoare la Ambasadă a fost luată încă de săptămâna trecută, însă de abia acum a fost anunțată public. El a vorbit și despre modul în care va fi reluată activitatea, având în vedere situația actuală.
„Este o decizie pe care am luat-o la finalul săptămânii trecute, astăzi am anunțat-o public. Așa cum am precizat în comunicarea publică pe care am făcut-o, deschiderea ambasadei propriu-zisă, adică reluarea efectivă a activității la Kiev se va realiza în momentul în care toate pregătirile tehnice și de securitate necesare vor fi finalizate, pentru că trebuie spus că, pe de o parte, clădirea ambasadei a rămas în Kiev și trebuie să verificăm care sunt condițiile de securitate în care se află clădirea”, a spus Bogdan Aurescu.
Ce au discutat cei doi oficiali
Referitor la discuțiile purtate cu secretarul de stat al Statelor Unite, Antony Blinken, Bogdan Aurescu susține că între cei doi au loc constant consultări, având în vedere situația din Ucraina.
El a mai adăugat că ultima oară, cei doi au discutat la începutul lunii aprilie, iar de această dată, s-a avut în prim plan modul în care evoluează războiul din Ucraina.
Cei doi oficiali au mai vorbit și despre modalitățile în care România, dar și SUA pot crește sprijinul acordat Ucrainei, iar cu acest prilej, Bogdan Aurescu susține că a prezentat și ajutorul oferit de România refugiaților.
„A fost o discuție foarte substanțială și îndelungată, aș spune. Noi avem în mod frecvent aceste consultări și contactele cu secretarul de stat Blinken sunt relativ frecvente; ultima oară am discutat la începutul lunii aprilie, în cadrul reuniunii ministeriale NATO, care s-a desfășurat la Bruxelles.
Acum, însă, având în vedere contextul acestei noi faze a operațiuni militare ruse din Ucraina, această nouă agresiune în partea de est a Ucrainei, am schimbat evaluări cu privire la situația de securitate și posibilitățile de dezvoltare, de evoluție ale acesteia.
Ajutorul oferit de România
Am discutat despre modalitățile în care putem să creștem sprijinul acordat Ucrainei, am prezentat sprijinul pe care România îl acordă în mod special pe plan umanitar pentru refugiați, iar aprecierea secretarului de stat Blinken a fost că efortul României este unul remarcabil, în contextul în care aproapepe 780 de mii de refugiați au intrat în teritoriul României”, a adăugat el.
Ministrul de Externe a adus în discuție și numărul refugiaților din România. Potrivit acestuia, aproape 800.000 de refugiați au intrat în țară în ultimele săptămâni.
„În contextul în care aproape 780.000 de refugiați au intrat în teritoriul României, la care se adaugă activitatea hub-ului umanitar de la Suceava”, a adăugat el.
Printre altele, oficialul român și oficialul american au vorbit și despre Summit-ul NATO care este programat în luna iunie, la Madrid, dar și despre punctele care vor fi dezbătute la acel moment.
Bogdan Aurescu, despre Summitul NATO
„Am discutat și despre pregătirile pentru Summitul NATO din luna iunie de la Madrid, care va fi precedat de un summit nou organizat de către președintele României, domnul Klaus Iohannis. Tot în luna iunie, înainte de acest summit de la Madrid, am discutat despre implementarea deciziilor reuniunii la nivel înalt din martie.
Mă refer aici, în principal, la crearea grupului de luptă pe teritoriul României cât mai curând posibil, despre procesul de pregătire a deciziilor pentru summit, pentru că avem în vedere la summit-ul de la Madrid luarea unor decizii de consolidare pe termen lung a posturii pe descurajare și apărarea pe flancul estic, mai ales la Marea Neagră”, a mai spus el.
Printre altele, în discuție a fost adusă și Republica Moldova, în contextul în care oficialul american s-a întâlnit deja cu ministrul de Externe de la Chișinău.
„Am discutat și despre Republica Moldova, pentru că secretarul de stat american, chiar în cursul zilei de ieri, îl întâlnea pe omologul meu de la Chișinău, pe domnul Popescu, cu care a inițiat dialogul strategic, a deschis dialogul strategic dintre Republica Moldova și State Unite și secretarul de stat Blinken m-a felicitat pentru rezultatele Conferinței de la Berlin de la începutul lunii aprilie, pe care am coprezidat-o împreună cu miniștrii de externe german și francez și care a adus rezultate foarte bune pentru Republica Moldova”, a mai adăugat el.