Bogdan Aurescu, la reuniunea ONU
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu a participat, marţi, în calitate de vorbitor principal, la reuniunea deschisă a Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite, cu tema „Ameninţări la adresa păcii şi securităţii internaţionale: creşterea nivelului mărilor şi oceanelor – implicaţii pentru pacea şi securitatea internaţionale”.
Şeful diplomaţiei române a participat la eveniment atât în calitate de ministru, cât şi de copreşedinte al Grupului de Studiu al Comisiei de Drept Internaţional a ONU privind creşterea nivelului mărilor şi oceanelor în relaţie cu dreptul internaţional, la invitaţia Preşedinţiei malteze a Consiliului de Securitate, se arată într-un comunicat transmis de MAE.
Ministrul Bogdan Aurescu a prezentat implicaţiile grave pe care fenomenul global al creşterii nivelului mărilor şi oceanelor le are deja sau le-ar putea avea asupra întregii comunităţi internaţionale, inclusiv în ceea ce priveşte pacea şi securitatea la nivel global, în special asupra statelor insulare mici şi a statelor costiere.
Ministrul Afacerilor Externe, despre creşterea nivelului mărilor şi oceanelor
Totodată, a reliefat necesitatea de a preîntâmpina riscurile generate de creşterea nivelului mărilor şi oceanelor atât din perspectiva necesităţii de a ajusta politicile existente în materie, cât şi prin intermediul aplicării dreptului internaţional în domeniu. În acest context, şeful diplomaţiei a subliniat existenţa unei răspunderi comune a comunităţii internaţionale în combaterea efectelor negative ale acestui fenomen.
„Permiteţi-mi să vă asigur de angajamentul ţării mele în efortul de a contribui în continuare la eforturile globale legate de riscurile schimbărilor climatice în general şi de creşterea nivelului mărilor în special. Încurajez Consiliul de Securitate să fie activ implicat în această cauză. Date fiind implicaţiile sale pentru pacea şi securitatea internaţională, tema creşterii nivelului mărilor trebuie să rămână în atenţia Consiliului. Sunt sigur că împreună, solidari, vom găsi soluţiile corecte”, a spus ministrul în intervenţia sa.
Bogdan Aurescu a participat la acest eveniment alături de secretarul general al ONU, Antonio Guterres, şi de preşedintele Adunării Generale a ONU, Csaba Korosi. Reuniunea a fost prezidată de ministrul Afacerilor Externe al Maltei, Ian Borg, în calitate de Preşedinţie a CS ONU. Peste 70 de reprezentanţi de state şi organizaţii internaţionale au participat la eveniment.