Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a afirmat luni, înainte de participarea la Consiliul Afaceri Externe (CAE) de la Bruxelles, că în acest context va recomanda propunerea pentru un regim separat de sancţiuni, pentru încercările de destabilizare a Republicii Moldova de către Rusia.
Sancțiuni separate pentru Rusia
„Avem un nou guvern la Chişinău, un guvern profund dedicat reformelor şi integrării europene a ţării. În acelaşi timp am văzut, cum a spus preşedinta Republicii Moldova, dezvăluirea planurilor pentru destabilizarea ţării de către Rusia. Cred că este extrem de important ca Uniunea Europeană să transmită azi, prin intermediul miniştrilor de Externe, un puternic mesaj de susţinere pentru rezilienţa şi securitatea Republicii Moldova”, a spus şeful diplomaţiei române.
În legătură cu acest subiect, a arătat el, va recomanda „spre reflectare şi analiză juridică propunerea de a crea un regim separat de sancţiuni, pentru încercările de destabilizare a Republicii Moldova, a ordinii sale constituţionale şi a statului de drept”.
„În acelaşi timp, cred că este foarte important ca astăzi Consiliul să transmită susţinerea fermă în ceea ce priveşte înfiinţarea unei noi misiuni civile în Republica Moldova, în continuarea ajutorului privind interconectivitatea legat de reţelele de electricitate, cu UE, prin România, în acelaşi timp privind susţinerea perspectivei integrării europene a Republicii Moldova”, a spus Bogdan Aurescu.
Ministrul român a vorbit de nevoia susţinerii ţării vecine prin granturi şi a amintit de Platforma creată de România, Germania şi Franţa în acest sens.
Ce se va discuta în cadrul CAE
În cadrul CAE, potrivit Ministerului Afacerilor Externe, miniştrii europeni de externe vor avea un schimb de opinii aprofundat privind agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, precum şi privind situaţia din Afganistan şi diplomaţia climatică şi energetică. Oficialii europeni vor aborda şi evoluţiile din Iran, cu accent pe situaţia drepturilor omului şi cooperarea Iranului cu Rusia în domeniul militar.
Discuţiile privind diplomaţia climatică şi energetică vor avea ca obiectiv reconfirmarea ambiţiilor UE privind tranziţia verde, atât intern, cât şi pe plan global, precum si consolidarea mesajului UE în raport cu partenerii globali pentru a încuraja intensificarea eforturilor acestora în domeniul climatic şi energetic, inclusiv din perspectiva consecinţelor agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei şi instrumentalizarea energiei împotriva unor state.