Ministrul Afacerilor Interne, Bogdan Aurescu, a declarat vineri că România va susține crearea unui tribunal special care să analizeze "crima de agresiune din Ucraina". Acesta a vorbit la lansarea volumului în limba engleză "Vespasian V. Pella and the ideal of peace through law" al Aurorei Ciucă.
Ministrul Afacerilor Interne, Bogdan Aurescu, a declarat vineri, 14 octombrie, că România va susține crearea unui tribunal special care să analizeze „crima de agresiune din Ucraina”. Acesta a avut o intervenție în cadrul lansării volumului în limba engleză „Vespasian V. Pella and the ideal of peace through law”, scris de Aurora Ciucă.
România susține Ucraina: Vom continua să ne implicăm în efortul colectiv
„Vom continua să ne implicăm în efortul colectiv, fără precedent, de a face dreptate victimelor celor mai grave crime comise în Ucraina. Cei responsabili de ele trebuie să plătească, iar eforturile noastre colective trebuie să fie eficiente în acest domeniu, deoarece Ucraina vrea dreptatea pe care o merită”, a spus Bogdan Aurescu.
Ministrul a vorbit de asemenea despre dialogurile de la recenta Adunare Generală ONU.
„Mesajul României a fost cât se poate de clar şi a fost aliniat cu viziunea lui Vespasian Pella – acela că trebuie să ne asigurăm că este făcută dreptate şi că cei vinovaţi vor fi traşi la răspundere. Nu putem permite ca dreptul internaţional bazat pe reguli să fie subminat”, a declarat acesta, potrivit Agerpres.
Bogdan Aurescu a mai subliniat și că „tragerea la răspundere este esenţială atunci când vorbim de evenimentele din Ucraina, de ce se întâmplă acum ucrainenilor”.
Ministrul de Externe a mai spus de asemenea că „România este un susţinător solid în eforturile legate de identificarea celor responsabili de toate crimele grave comise în Ucraina”.
Bogdan Aurescu a vorbit despre Vespasian Pella
Ministrul de Externe a comentat şi pe seama actualității gândirii lui Vespasian Pella.
„În aceste vremuri grele şi complicate, marcate de războiul brutal, neprovocat, nejustificat şi ilegal al Rusiei împotriva Ucrainei, importanţa dreptului internaţional, a statului de drept internaţional, a instrumentelor dreptului internaţional devine mai evidentă ca niciodată. Dreptul internaţional este crucial şi vital”, a declarat acesta.
Bogdan Aurescu a mai spus despre Vespasian Pella că „a avut gândirea progresistă şi viziunea sofisticată asupra lumii, prin prisma dreptului internaţional, a fost un pionier şi părinte fondator al dreptului penal internaţional”.
„Crearea Curţii Penale Internaţionale, în 2002, poate fi considerată şi rezultat direct al muncii neobosite a lui Vespasian Pella, care era alimentată de credinţa sa că o lume fără impunitate poate exista doar prin contribuţia colectivă şi responsabilitatea solidă a statelor”, a mai afirmat şeful diplomaţiei de la Bucureşti.