Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a anunțat marți, 29 noiembrie 2022, că sprijinul acordat Ucrainei este de fapt sprijinul pentru securitatea României, siguranţa cetăţenilor români, a cetăţenilor Uniunii Europene, siguranţa regiunii euroatlantice.
Bogdan Aurescu susține ferm că sprijinul acordat Ucrainei este sprijinul pentru securitatea României
În cadrul conferinței de presă comune alături de secretarul de stat din SUA, Antony Blinken, Bogdan Aurescu a afirmat că el crede că efortul comun va continua întrucât va trebui să susţinem Ucraina atât cât este nevoie. Ministrul Afacerilor Externe a precizat, totodată, că România nu a obosit în ceea ce priveşte ajutorul pentru Ucraina şi va continua ca până acum deoarece Guvernul de la București că sprijinul acordat țării vecine este de fapt sprijinul acordat pentru securitatea României, siguranţa cetăţenilor români, siguranţa cetăţenilor Uniunii Europene, siguranţa regiunii euroatlantice „deoarece războiul împotriva Ucrainei care a fost dezlănţuit de Rusia nu este doar despre Ucraina, nu e doar un atac la securitatea ţării noastre vecine.”
„Este un atac la siguranţa regiunii, la siguranţa Europei, la siguranţa euroatlantică”, a explicat Bogdan Aurescu.
„Am considerat că este foarte important să aducem şi contribuţia României şi atunci am transmis un document cuprinzător cu partea României şi despre cum această strategie a Mării Negre trebuie să arate, din punctul nostru de vedere. Era viziunea unei strategii ample, dincolo de dimensiunea de securitate clasică, una care aducea detalii legate de libertatea de navigaţie, legate de rezilienţa statelor de pe malurile Mării Negre, care trebuie să fie consolidată.
Am inclus acolo şi idei privind economiile din regiunea Mării Negre şi despre consolidarea Mării Negre ca hub şi ca punct de tranzit între Europa, Caucaz şi Asia Centrală. Într-adevăr, Marea Neagră are un mare potențial. Ne-am gândit că este extrem de relevant să regândim, în noul context, care ar fi noii parametri ai acestei strategii SUA a Mării Negre. Nu este doar o strategie SUA, este mult mai mult de atât, merge dincolo de viziunea SUA”, a adăugat Bogdan Aurescu, menționând că în acest proces sunt implicate statele europene de pe malurile Mării Negre.
SUA apreciază ajutorul oferit de România Ucrainei
Bogdan Aurescu și Antony Blinken au avut o conferință de presă comună întrucât secretarul de stat al SUA a efectuat o vizită oficială în România, acesta fiind primit la Palatul Cotroceni în cursul zilei e marți, 29 noiembrie 2022, de către Klaus Iohannis. Cei doi oficiali au purtat discuții despre efectele economice, sociale și umanitare ale continuării războiului Rusiei în Ucraina, precum și despre întărirea Flancului Estic al NATO.
Antony Blinken a venit în România pe fondul reuniunii miniștrilor de Externe ai statelor membre NATO și pe fondul aniversării a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic între România și Statele Unite ale Americii.
Atât șeful statului, cât și secretarul de stat al SUA, au apreciat dinamica pozitivă actuală a relațiilor bilaterale dintre București și Washington și au reiterat angajamentul pentru dezvoltarea și aprofundarea Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii, pe toate dimensiunile sale.
În cadrul discuțiilor lor, cei doi au vorbit și despre continuarea sprijinului aliaților pentru Ucraina. Antony Blinken a precizat că SUA apreciază demersurile consistente și multidimensionale ale României, atât prin acordarea de asistență directă, sprijin pentru refugiați, respectiv pentru tranzitul de cereale, dar și prin coordonarea eforturilor internaționale în sprijinul țării vecine.