Rareș Bogdan ar vrea ca unii miniștri să fie schimbați după rotativa guvernamentală
Vicepreședintele Partidului Național Liberal (PNL), Alina Gorghiu, a fost întrebată luni, 13 martie 2023, dacă, după ce va avea loc rotativa guvernamentală, PNL va schimba o parte din miniștri, nu doar la cele patru ministere care se rotesc, în condițiile în care Rareș Bogdan (prim-vicepreședintele liberalilor) a spus că anumiți miniștri, printre care Bogdan Aurescu, ar trebui schimbați.
„Eu mă aștept ca aceste evaluări să le facă primul ministru, care este cel care cunoaște cel mai bine activitatea acestor miniștri. De altfel, ai niște criterii obiective pe baza cărora poți să faci evaluarea unor miniștri, de la modul în care au îndeplinit punctele la care s-au obligat atunci când au luat portofoliul, puncte care sunt în programul de guvernare, maniera în care proiectele din PNRR au devenit realitate, modalitatea în care comunică.
Sunt niște criterii pe baza cărora premierul va veni cu această evaluare în interiorul partidului, va face o propunere și fiecare dintre noi avem opinii. Evident că sunt unii miniștri care trebuiau să accelereze activitate, alții care au a avut o prestație foarte bună – şi nu vorbesc doar de PNL – pentru că noi suntem aici oameni care vedem activitatea întregului Guvern, dar, una peste alta, mie îmi pare rău că-n spațiul public reiese dintr-o anumită declarație sau alta că Guvernul n-a avut o activitate bună pentru că realmente acest Guvern a reușit într-o perioadă foarte complicată să rezolve nu doar crize suprapuse, ci să atragă fonduri europene.
Este cea mai mare rată de absorbție a fondurilor europene pe care România o are, cel mai mare procent de investiții străine în economia românească și de ce să nu o spunem cea mai mare creștere economică din Europa. Că veni vorba de PNRR, vreau să vă spun că am primit din partea domnului ministru (Investițiilor și Proiectelor Europene – Marcel) Boloș, chiar înainte să intru în Biroul Permanent o decizie privitoare la avertizorul de integritate, ca urmare a corespondenței și a dialogului pe care l-a avut Ministerul Fondurilor Europene cu Comisia (Europeană), am ajuns la forma agreată, prin care legea avertizorului de integritate va fi conform standardelor pe care comisia le dorește”, a declarat, luni, Alina Gorghiu în cadrul unui interviu acordat pentru Antena 3 CNN.
Nu se știe dacă Bogdan Aurescu va rămâne la conducerea Ministerului Afacerilor Externe
În cadrul acelui interviu, Alina Gorghiu a fost întrebată de ce Partidul Național Liberal (PNL) îl consideră pe Bogdan Aurescu cel mai potrivit om pentru conducerea Ministerului Afacerilor Externe (MAE). La această întrebare, Alina Gorghiu a spus că „analiza se va face atunci când va veni premierul României și se va face rotativa guvernamentală”, precizând clar că ea nu știe „dacă va rămâne sau nu va rămâne, cine va rămâne sau cum va rămâne” în coaliția de guvernare.
„Acest lucru nu pot să-l spun înainte de a face aceste discuții foarte obiective în interiorul partidului, având la bază opinia primului ministru, care a lucrat îndeaproape cu toți colegii miniștri. Dar mie mi se pare o discuție artificială. Suntem la jumătatea lunii martie. Rotativa se va produce la sfârșitul lunii mai.
Mi se pare artificial să discutăm acum despre cine va rămâne, cum va rămâne, fără să avem o evaluare clară a activității miniștrilor, fără să avem o opinie a premierului pe activitatea lor și fără să avem o discuție în interiorul partidelor care compun coaliția. Avem timp suficient să le luăm pe toate la rând, să le analizăm și să vedem ce miniști vom propune în viitorul cabinet, care au performat, care n-au performat. Dar, repet, sunt perfect de acord cu orice fel de cetățean din România, că activitatea oricărui ministru poate fi întotdeauna îmbunătățită”, a adăugat ea.