Bogdan Dobre a preluat funcția de CEO Holcim România & Market Head Moldova începând cu 1 ianuarie 2021. Acesta are o experiență de peste 20 de ani în poziții de management și îl va înlocui pe Horia Adrian, care a condus operațiunile locale în ultimii trei ani.
Bogdan Dobre este alături de Holcim România încă din anul 2000, fiind unul dintre primii angajați ai companiei. În tot acest timp, el a ocupat funcții precum cea de Director Comercial (2013-2020), de Director al Diviziei Betoane și Agregate (2011-2013), de Manager Național de Vânzări Ciment (2002-2011), contribuind decisiv la rezultatele companiei, precum și la dezvoltarea de noi oportunități de creștere și inovare a afacerilor Holcim în România.
Strategia pe care a propus-o și a implementat-o a permis crearea unor parteneriate solide și de durata între Holcim și clienții săi, este transmis într-un comunicat.
Mesajul lui Bogdan Dobre
„Mă bucură și, în același timp, mă responsabilizează faptul că preiau această funcție, după 20 de ani în care am construit împreună cu colegii mei un business performant. Îi mulțumesc lui Horia pentru tot ceea ce a realizat. Eforturile sale s-au concretizat într-un progres vizibil al operațiunilor Holcim atât la nivel local, cât și la nivel regional. Voi continua în direcția dezvoltării business-ului nostru din România și Moldova, adaptându-ne constant la provocările pieței materialelor de construcții, aflate în continuă transformare. În acest fel, vom putea răspunde în continuare nevoilor clienților noștri, oferind soluții performante și integrate”, a declarat Bogdan Dobre, noul CEO al Holcim România & Market Head Moldova.
Anterior experienței sale profesionale, Bogdan Dobre a absolvit Universitatea Politehnica București, Facultatea de Tehnologie Chimică Organică și deține un EMBA în cadrul Tiffin University, SUA.
Despre Holcim România
Holcim (România) S.A. activează de peste 20 de ani în sectorul materialelor de construcții din România. Compania deţine 2 fabrici de ciment în Câmpulung şi Aleșd, o staţie de măcinare, 18 staţii ecologice de betoane, 3 staţii de agregate, 2 staţii de lianţi speciali şi 3 terminale de ciment în Bucureşti, Turda și Roman. Holcim are aproximativ 800 angajați în România.
Holcim România este membră a grupului LafargeHolcim, care s-a născut în urma fuziunii între egali dintre Lafarge și Holcim în 2015. Având peste 180 de ani de experiență combinată, Grupul rezultat în urma fuziunii își propune să între într-o nouă eră de tehnologii și inovații de vârf în industria materialelor de construcții, pentru a face față provocărilor secolului 21.
Grupul de companii sub umbrela Holcim România la nivel local include Somaco Grup Prefabricate (elemente prefabricate și BCA), Geocycle România (pre-tratarea deșeurilor) și StartCasa (amenajări interioare).