Părerea lui Bogdan Glăvan este că, anul acesta, nu vom asista le vreo atât de necesară reformă politică, și nici vreun salt spre meritocrație nu avem de așteptat.

O să batem pasul pe loc

Prin formarea coaliției PSD-PNL-UDMR România a intrat în zodia unei stabilități politice care va marca evoluțiile din anul 2022. Prin „stabilitate” nu încerc să caracterizez atât trăinicia acestei coaliții, cât mai degrabă sensul măsurilor care vor fi adoptate. Acestea vor viza păstrarea status-quo-ului politic.

Cu alte cuvinte, nu cred că în 2022 vom asista la vreo reformă sau la o schimbare cât de cât consistentă în vreo zonă delicată a politicilor publice. Nu cred că guvernul intenționează o reformă a administrației, deși România ar avea mult de câștigat din primenirea administrației, din punerea unui accent mai mare pe meritocrație, nu pe principiul vechimii sau al asocierii politice. Nu văd posibilă, în consecință, nici o schimbare în ceea ce privește managementului companiilor de stat și al entităților publice. Această schimbare ar trebui să meargă în direcția principiilor de guvernanță recunoscute internațional, a modelelor de bune practici din cadrul OECD. Mai exact, sutele de companii pe care statul român le deține ar trebui inserate mai adânc în mecanismele economiei de piață, fie prin privatizare completă, fie prin listare la bursă, fie măcar prin stabilirea unui management profesionist, pe criterii validate la nivel internațional. Nu cred că vom vedea un progres în această direcție.

Mai e mult până departe

Se încearcă impunerea ideii că PNRR reprezintă un veritabil program de guvernare, setul de reforme care va moderniza România. PNRR este mai degrabă de investiții publice în domenii pe care Uniunea Europeană le consideră prioritare, cărora li se adaugă niște așa-zise reforme ale unor sisteme care funcționează dezastruos, precum sistemul public de pensii. PNRR nu ține loc de program de guvernare și nu reprezintă o viziune care să mute România de la instituțiile extractive din prezent către instituții incluzive, care să asigure o circulație fluentă a valorilor și a capitalului uman, o societate deschisă și o guvernare în slujba cetățeanului. De exemplu, așa-zisa reformă a sistemului de pensii implică doar recalcularea pensiilor și eventual creșterea vârstei de pensionare, astfel încât sistemul public să rămână cât de cât solvabil. Însă “reforma” nu răspunde provocării de fond: contribuabilii vor primi din ce în ce mai puțini bani la bătrânețe, față de sumele cu care contribuie pe parcursul vieții active. Un alt exemplu, digitalizarea administrației, este fără îndoială un lucu bun, însă fără schimbarea mentalităților și a tipului de birocrat din administrație, nu se poate vorbi de vreo reformă. Un vameș corupt va rămâne un vameș corupt, indiferent dacă este dotat cu abac sau cu computer. Așadar, câtă vreme vom rămâne cu aceleași practici semi-feudale în administrație și cu același sistem de pensii bazat covârșitor pe principiul pay-as-you-go, nu putem vorbi de reforme.