Bogdan Glăvan, profesor universitar de economie, a vorbit recent despre situația cu care se confruntă România în momentul de față. Potrivit celor scrise pe pagina sa de socializare, „rata de pozitivare a vaccinaților și a nevaccinaților au ajuns aproximativ egale”.
Bogdan Glăvan: Rata de pozitivare a vaccinaților și a nevaccinaților, aproape egală. Invalidează restricționarea accesului
Bogdan Glavan a scris că „restricționarea accesului în anumite locuri doar pentru vaccinați” este invalidată de faptul că „rata de pozitivare a vaccinaților și a nevaccinaților au ajuns aproximativ egale”.
„Cristian Pantazi scrie un editorial în care cere impunerea de urgență a certificatului verde pentru protejarea persoanelor vulnerabile și laudă politicienii occidentali care au făcut acest lucru.
Nu este clar de ce crede dl. Pantazi că acest instrument poate contribui la realizarea obiectivului invocat. De pildă, în România datele recente arată că rata de pozitivare a vaccinaților și a nevaccinaților au ajuns aproximativ egale, ceea ce invalidează ideea că restricționarea accesului în anumite locuri doar pentru vaccinați frânează transmiterea virusului.
Mă rog. Am încetat să mai fiu surprins când un formator de opinie preia idei sau politici dubioase din Occident și le vrea implementate în România. Sunt obișnuit să văd că noi preluăm, în general, ce este mai prost din Occident. Idei bune rareori sunt preluate cu atâta osârdie. De exemplu, reciteam astăzi un articol publicat anul trecut în revista Environmental Research de către John Ioannidis”, a scris Bogdan Glavan pe Facebook.
Nimic nu poate decelera valul victimelor în afară de instituirea unui lockdown
De asemenea, acesta subliniat și că „absolut nimic nu poate decelera valul victimelor în afară de instituirea unui lockdown”.
„Ioannidis este un reputat profesor de medicină și de statistică la Stanford University, autor al unuia din cele mai citite articole din Public Library of Science și omul de știință care a dărâmat unicornul Theranos – care pretindea la vremea respectivă că va revoluționa testele de sânge, directoarea sa, Elizabeth Holmes, fiind în prezent pasibilă de 20 de ani de închisoare. Ca să conchid, Ioannidis spune în acest articol: „Pentru administrarea pandemiei trebuie să adoptăm strategii care să se concentreze pe protejarea persoanelor în vârstă și cu risc ridicat.”
Ultimul număr de decese: 574, din care
145 de bătrâni de peste 80 de ani;
197 de bătrâni de 70-79 ani;
141 de bătrâni de 60-69 ani
Nici un deces azi sub 30 de ani.
Unu la mână: pe termen mediu nimic, absolut nimic nu va atenua actualul val sau nu va preveni valul 5 în afară de convingerea vârstnicilor și a persoanelor vulnerabile să se vaccineze. Iar asta se poate face doar din om în om, nu are nici o treabă cu certificatul verde. A se vedea lecțiile bune din Spania și Portugalia.
Doi la mână: pe termen scurt, nimic, absolut nimic nu poate decelera valul victimelor în afară de instituirea unui lockdown. V-o spune orice epidemiolog de… alaltăieri. Știu, e o decizie foarte grea, despre care am vorbit adesea. Și știți de ce este grea? Fiindcă așa cum sublinia un alt profesor, what’s next? Poate populația ar mai îndura un lockdown scurt, însă doar dacă ar vedea luminița de la capătul tunelului, adică rezolvarea problemei unu. Ceea ce nu se întâmplă. Și până când nu privim adevărul în față, nici nu se va întâmpla”, a conchis Bogdan Glavan.