Scandalul de corupție de la Unifarm arată că nesimțirea „la stat” este astronomică. Într-o situație dramatică pentru țară, cu toate reflectoarele presei și atenția lumii concentrate pe tine, tu să îți vezi de șmenuri ca de obicei… rămâi fără cuvinte.
Se dovedește încă o dată tot ce s-a scris, de secole, în sute de cărți, despre sectorul public vs. sectorul privat: în vreme ce antreprenorii privați sunt stimulați să dea atenție nevoilor clienților (de la care câștigă banii) și să drămuiască banii cu atenție (căci de acolo le vine profitul), în sectorul public stimulentele sunt exact invers, anume să te doară în cot de restul lumii și să căpușezi resursele până nu mai rămâne nimic.
Un comentator face o observație excelentă: dacă omul respectiv ar fi fost cumva schimbat înainte, s-a fi tăvălit pe jos, ar fi fost scandal la tv și în presă, ar fi urlat că se politizează compania, că e un profesionist, o victimă inocentă, că fără el va urma prăpădul etc. Și-ar fi luat concediu medical și ar fi rămas acolo până la calendele grecești, ar fi trecut și pandemia și el tot nu ar fi plecat. Ar fi venit pandemia, ar fi țipat „V-am zis eu!” și lumea de pe margini i-ar fi dat dreptate: „Da, dom’le, are dreptate săracul milionar la stat pe viață”
