Profesorul universitar Bogdan Glăvan a comentat într-o postare pe pagina sa de Facebook declarația ministrului Finanțelor despre inflație și faptul că România suferă din această cauză. Amintim că, Bogdan Glăvan este arhitectul programului de guvernare al PNL în perioada în care partidul era condus de Ludovic Orban. Redăm opinia acestuia în textul de mai jos.
Inflația în industrie, 32%! – prețurile au crescut cu 5% într-o singură lună, din octombrie până în noiembrie.
Am văzut că ministrul finanțelor a declarat că și statul suferă de pe urma inflației și că „va mai veni un val de inflație peste noi, cauzat de creșterea dobânzilor”.
În primul rând, statul nu suferă, ci este beneficiarul inflației. Dacă statul ar pierde de pe urma inflației, atunci inflația nu ar exista. Inflația redistribuie avuția. Câștigă cei care stau aproape de robinetul cu bani, cei care primesc bani și îi pot cheltui (făcând plăți) înainte ca valoarea lor să se dilueze în piață. Statul este principalul actor aflat în această ipostază, el este mufat direct la robinet, el are nevoie de bani suplimentari lună de lună, fiindcă are o gaură bugetară mare pe care trebuie să o acopere și este incapabil să rezolve problema altfel decât prin noi și noi împrumuturi „printate”.
De ce cresc dobânzile?
În al doilea rând, creșterea dobânzilor nu este o cauză a inflației. Dobânzile cresc la fel de firesc cum cresc prețurile mărfurilor atunci când în economie sunt foarte mulți bani. Deci, creșterea dobânzilor este un simptom al inflației. Dobânzile cresc deoarece creditorii (deponenții, investitorii etc.) încearcă să se protejeze contra inflației. Ei refuză să cadă de fraieri dând cu împrumut o sumă, urmând să recupereze la scadență o sumă a cărei putere de cumpărare să fie mai mică decât cea acordată inițial.
Creșterea dobânzilor este o trăsătură naturală, consecința inevitabilă a inflației. Faptul că ea nu se produce instantaneu, ci eșalonat în timp, la fel cum cresc și prețurile, este altă treabă, la fel de naturală. Aceste creșteri înlătură iluzia că inflația aduce prosperitate, iluzie de care unii suferă, temporar. Dacă ministrul de finanțe crede altceva, atunci înseamnă că face aceeași eroare ca Erdogan în Turcia.
Apropo, în Turcia guvernul tocmai a cerut exportatorilor să schimbe în lire un sfert din veniturile obținute – o semi-naționalizare a valutei. Disperarea e mare, dar nu disperarea va scoate Turcia din marasmul inflaționist, ci revenirea la bun-simț.