Grupările de orientare comunistă au spus că se inspiră dintr-o ideologie cu bază științifică și reprezintă singura soluție pentru un progres real, spre o lume fără exploatarea omului de către om. Mulți au crezut în lozincile simple și cei mai mulți au fost obligați să le susțină. O uriașă armată trebuia să lupte pentru promovarea noilor adevăruri și sângele a început să curgă din belșug.

Centrul de putere de la Moscova a susținut de la început că va duce o politică pentru cucerirea planetei și că urmează masacrarea burghezilor, fasciștilor, naziștilor, preoților și a tuturor celor ce nu cred în valorile promovate din orașul rusesc. Soldatul clasic, luptând pe jos, nu era pe gustul strategilor cu viziuni internaționaliste pentru că se mișca prea lent.

Iosif Stalin nu era militar de profesie, dar a descoperit pe undeva informații interesante despre posibilitățile tancurilor și a dat ordin să se facă totul pentru producerea acestora. Industria grea dezvoltată după 1927 avea tocmai această menire și serii mari au început să fie asamblate.

Popoarele sovietice au muncit cu zis elan revoluționar și au fost livrate trupelor mase de tancuri de tip T-26 și BT-5 și 7, cele mai multe înarmate cu tunul performant de calibrul 45 mm, o minune a tehnicii interbelice. BT-urile erau mașini rapide, capabile să ajungă la peste 80 km pe oră dacă drumul era perfect amenajat.

A urmat seria T-34, tunurile de 76,2 și apoi de 85 mm asigurând suficientă de putere în combinație cu o viteză maximă de 55 km pe oră. Masa mașinii ajungea la 30,9 t.

Industria trebuia să pună la dispoziție cantități mari de motorină în loc de benzina cea la modă, dar n-au fost probleme. Iosif Stalin obținea orice când dorea și nu contau suferințele popoarelor.

Dictatorul a murit în martie 1953, dar au rămas ideile și s-a trecut la producția tancului T-55, despre care se spune că a fost modelat din oțel în cel puțin 86.000 de exemplare și masa unei astfel de mașini de război era de circa 40 de tone.

Rezervoarele interne erau de 560 l, dar puteau fi atașate altele în afara cutiei blindate.

Tunul a avut calibrul mărit la 100 mm și astfel au sporit cererile de materiale speciale pentru muniții. Erau mașini ce puteau să străbată peste 300 km cu un plin, dar rezervoarele suplimentare asigurau o autonomie de peste 600 km. T-55 era tot un vis al lui Stalin, o mașină ieftină ce putea să fie utilizată în orice misiune de luptă.

Oțelul clasic însă nu prea mai făcea față munițiilor antitanc și mai ales rachetelor din ce în ce mai precise. A fost necesară o nouă muncă de cercetare și a rezultat modelul T-72 cu blindaj gros și stratificat.

În plus, tunul de calibrul 125 mm asigura o putere de foc deosebită pentru o mașină ce trebuia să fie tot de serie mare, unele surse estimând la circa 25.000 livrările de astfel de tehnică de luptă ce avea masa sporită la 44,5 t.

Conducerea de la Kremlin a cerut industriei și muncitorilor să realizeze tancuri pentru apărarea lagărului socialist și ordinul a fost executat.

Din păcate, masele nu se gândesc la adevăratele misiuni ale blindatelor, acestea fiind concepute numai pentru ofensive. Mobilitatea asigură victoria în războiul modern.

Mania pentru tehnica motorizată a provocat o reacție din partea tuturor statelor și s-a ajuns în situația ca fabricile de mașini speciale să se răspândească și să consume cele mai bune resurse ale industriei siderurgice.

Înghițeau și combustibil de calitate în timp ce locuitorii lagărului socialist nu aveau cu ce să se încălzească sau să prepare mâncarea.

Existau lămpi pe gaz, dar nu se găsea lichidul esențial. Conducerea de partid și de stat dorea cucerirea vecinilor și nu era interesată de nimicurile vieții cotidiene.

Războiul din Ucraina anului 2022 a arătat cât de mari sunt rezervele de blindate și ambele tabere folosesc mașini produse după modele sovietice.

Chiar dacă rachetele provoacă distrugeri spectaculoase, cuirasatele terestre sunt încă utile pe câmpurile de luptă pentru sprijinirea infanteriei sau pentru manevre de învăluire a forțelor inamice.