Difuzarea rezultatelor scrutinului prezidențial din Bolivia va fi lentă după decizia de sâmbătă a tribunalului electoral de a nu utiliza numărarea rapidă care permite rezultate preliminare, pentru a evita tensiunile.
Candidatul socialist Luis Arce a câştigat alegerile prezidenţiale din Bolivia din primul tur, potrivit unui exit-poll al rezultatelor votului desfăşurat duminică ce ar aduce partidul de stânga al lui Evo Morales înapoi la putere, informează luni Reuters şi France Presse.
Potrivit numărătorii rapide Ciesmori difuzate de canalul televiziunii boliviene Unitel, fostul ministru al economiei Luis Arce a obţinut 52,4% din voturi, în timp ce principalul său rival, centristul Carlos Mesa 31,5%, asigurând astfel întoarcerea la putere a Mişcării pentru Socialism (MAS).
Evo Morales nu a mai candidat, după 20 de ani
Pentru a câştiga direct, un candidat are nevoie de cel puţin 40% din voturi şi de un avans de cel puţin 10 puncte procentuale.
Pentru prima dată după 20 de ani, Evo Morales (2006-2019), lider emblematic al stângii sud-americane, nu a fost candidat la preşedinţie.
La 10 noiembrie 2019, el a demisionat în plină criză politică, acuzat de fraudă de către opoziţie, în timp ce candida pentru al patrulea mandat.
Preşedinta interimară a Boliviei, Jeanine Anez, le-a cerut alegătorilor să dea dovadă de „răbdare” în faţa rezultatelor lente ale scrutinului prezidenţial de duminică, organizat după un an de gravă criză politică, scrie AFP.
„Toţi trebuie să avem răbdare pentru a aştepta rezultatele şi a nu provoca violenţe”, a declarat preşedinta interimară într-un discurs televizat după închiderea secţiilor de votare.
„Vă asigur că vom avea rezultate credibile”, a adăugat ea.
Scrutinul s-a desfăşurat paşnic
Guvernul interimar a informat duminică după-amiaza că scrutinul s-a desfăşurat paşnic, cu excepţia unor incidente izolate. „A fost o zi paşnică în toată ţara”, a declarat ministrul adjunct al securităţii, Wilson Santamaria, într-un comunicat.
Difuzarea rezultatelor va fi însă lentă după decizia, sâmbătă, a tribunalului electoral de a nu utiliza numărarea rapidă care permite rezultate preliminare, pentru a evita tensiunile.
„Nu vom avea rezultatul oficial şi final duminică seară. Ne vom oferi câteva ore în plus şi este important ca toţi cetăţenii să dea dovadă de răbdare, pentru că rezultatul va fi de încredere, deşi puţin mai lent”, a justificat preşedintele acestuia, Salvador Romero.
Luis Arce, 57 de ani, candidat din partea Mişcării pentru Socialism (MAS), şi principalul său rival, fostul preşedinte de centru Carlos Mesa, 67 de ani, sunt favoriţi printre cei şase candidaţi.
În ultimele sondaje, Luis Arce se afla pe primul loc în intenţiile vot la turul întâi, dar insuficient pentru a scăpa de turul al doilea, prevăzut la 29 noiembrie.
Circa 7,3 milioane de bolivieni au fost chemaţi la urne pentru alegerea preşedintelui ţării, vicepreşedintelui şi reînnoirea parlamentului în prezent dominat de MAS.