Românii au înmatriculat, în acest an, 566 de automobile purtând pe capotă opt dintre cele mai exclusiviste branduri. Doar 105 au fost noi.

O scurtă privire pe statisticile întocmite de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) poate releva un fapt cel puţin surprinzător: în ciuda crizei, piaţa vehiculelor de lux se menţine la un nivel ridicat. Numai că, spre deosebire de anii trecuţi, când majoritatea maşinilor cu preţuri care depăşeau 100.000 de euro erau noi, acum ponderea este deţinută de vehiculele de ocazie. Deşi o parte dintre maşinile  de ocazie apărute în statistica DRPCIV sunt autoturisme care au ieşit din perioada de leasing şi au fost înmatriculate pe numele proprietarului, balanţa înclină în continuare în favoarea achiziţiilor second-hand.

O dovadă că acest segment este în plin avânt este şi oferta bogată de pe piaţă. Mai bine de 70 de vehicule de lux se află în parcurile dealerilor de vehicule rulate. Multe dintre acestea aparţin companiilor de leasing, fiind recuperate de la persoane fizice sau juridice care nu au mai putut plăti.

După ce stau câteva luni în aceste parcuri, comercianţii sunt obligaţi să reducă substanţial preţul (în unele cazuri şi cu 40%) pentru a le vinde. Astfel, vehiculele respective devin adevărate chilipiruri pentru cei care îşi doreau de mult un anumit autoturism, dar nu şi-l permiteau. „Se constată o scădere serioasă a importurilor şi o tendinţă de creştere a bunurilor second-hand, în marea majoritate vehicule“, explică preşedintele ALB România, Jean-Claude Boloux, motivul pentru care finanţările destinate achiziţiei de vehicule s-au redus, în primul semestru al acestui an, cu 75,8%, la 507,14 milioane euro, de la 2,1 miliarde euro în perioada ianuarie-iunie 2008.

Condiţii dure de achiziţie

În ciuda preţurilor avantajoase, prin comparaţie cu anul trecut, la care sunt comercializate autoturismele în acest moment, condiţiile de eligibilitate pe care trebuie să le îndeplinească o firmă pentru a putea achiziţiona o maşină foarte scumpă în sistem leasing sunt destul de restrictive. „Printre indiciile referitoare la condiţiile ce trebuie îndeplinite ar fi o cifră de afaceri lunară de patru ori mai mare decât rata. De exemplu, dacă rata este de 2.000 de euro, cifra de afaceri trebuie să fie de 8.000 de euro pe lună. Eu practic şi un avans minim de 20%. De asemenea, firma care cumpără trebuie să aibă profit, să nu aibă incidente de plăţi, să nu înregistreze restanţe la rambursarea unor credite, să aibă ceva active, adică să nu funcţioneze într-un sediu închiriat”, explică directorul general al Impuls Leasing, Răzvan Diaconescu. Compania pe care o conduce nu finanţează însă achiziţia de autoturisme de lux precum Maybach, Rolls Royce, Aston Martin sau Lamborghini.

Piaţă mai puţin afectată de criză

„În ciuda situaţiei economice actuale, nevoia achiziţionării de maşini second-hand există, rămânând chiar la acelaşi nivel cu perioada similară a anului trecut“, declară directorul general al AAA New Kopel, Dudy Perry. Şi cifrele îi dau dreptate. În primele opt luni din 2009, au fost înmatriculate nu mai puţin de 383.667 de autoturisme de ocazie, de patru ori mai multe decât cele noi. Din totalul de aproape 400.000 de maşini, peste 152.000 se află la prima înmatriculare, fiind aduse din afara ţării; restul sunt reînmatriculări.

177-37777-capital_15_2.jpg