Acest început de an aduce din nou în faţa pacienţilor seropozitivi din România perspectiva morţii, pentru că spitalele nu mai au tratament pentru ei, iar fără tratament nu au cum să lupte cu virusul HIV. Pacienţii bat zilnic la poarta spitalului în speranţa că tratamentul a sosit şi îşi pot relua tratamentul care îi ţine in viaţă.
Conform UNOPA, toate județele din Moldova, plus Galați, Prahova,Giurgiu, Olt, Vâlcea, Dolj, Mureș, Timiş, Hunedoara și Bucureşti au întrerupt total sau parţial tratamentul pentru persoanele seropozitive. Reprezentanții pacienților cred că, în câteva zile, situaţia se va generaliza în toată ţara, pentru că se epuizează toate rezervele din spitale.
„Pentru a nu se mai repeta situaţia, solicităm CNAS să dea dovadă că îi pasă şi să recurgă în regim de urgenţă la achiziţia centralizată a tratamentului, măsură care este prevăzută incă din 2009 de Contractul Cadru, dar care nu a fost pusă în aplicare din motive care ne scapă”, spune Iulian Petre, director executiv UNOPA.
Bolnavii de HIV/SIDA beneficiază de tratament gratuit, printr-un program național finanțat de Ministerul Sănătății.