Consiliul Național al PNL a validat candidatura lui Crin Antonescu pentru alegerile prezidențiale, într-un moment crucial pentru stabilitatea guvernamentală. Ilie Bolojan a declarat că decizia de a susține un singur candidat în cadrul coaliției este esențială pentru a evita fragmentarea electoratului și pentru a asigura o guvernare eficientă, într-un context social și politic tensionat.

Ilie Bolojan: PNL și PSD au convenit asupra unui candidat unic la alegerile prezidențiale din acest an

Consiliul Național al Partidului Național Liberal (PNL) a validat oficial candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale.

Într-o declarație pentru presă, Ilie Bolojan, președintele interimar al PNL, a evidențiat importanța acestei decizii comune, luată în cadrul coaliției guvernamentale PNL-PSD, pentru stabilitatea politică și administrativă a României.

„Astăzi, Consiliul Național PNL a validat candidatura domnului Antonescu la președinția României. Duminică, Partidul Social Democrat (PSD) va face același lucru”, a afirmat Ilie Bolojan.

Potrivit liderului liberal, decizia de a desemna un candidat unic în cadrul coaliției are ca scop evitarea greșelilor din trecut și asigurarea unui climat politic stabil.

O decizie care corectează erorile trecutului

Ilie Bolojan a subliniat că deciziile luate de coaliție elimină problemele întâlnite în campaniile electorale anterioare, precum instabilitatea și lipsa de coordonare.

„În primul rând, cred că am luat niște decizii care evită greșelile care s-au făcut anul trecut. Ceea ce este foarte important, anul trecut s-au făcut câteva greșeli, în primul rând mișcarea datei alegerilor. Le-a creat multor cetățeni senzația că această dată este fixată după interesele partidelor și pare că se amână.

Acum, chiar dacă au fost niște ezitări la final de an, avem un calendar predictibil, știm că în 4 și în 18 mai sunt alegerile. Deci aici avem un calendar clar, nu mai există niciun dubiu”, a explicat liderul PNL.

De asemenea, el a menționat că evitarea unei concurențe interne între candidații coaliției va preveni fragmentarea electoratului și tensiunile politice din interiorul alianței.

„Nu mai avem, nu mai încurajăm mulți candidați. În momentul în care ai mulți candidați, electoratul se pulverizează. Candidații se atacă între ei, se utilizează electorate. Și în aceste condiții, în turul 2, este foarte greu să aduni electorate care, prin candidații care s-au atacat destul de dur, s-au ostilizat la rândul lor”, a spus Bolojan.

O campanie dificilă, marcată de nemulțumiri sociale

În opinia președintelui interimar al PNL, campania electorală din acest an va fi una complicată, având în vedere contextul social și politic din România.

„Eu am spus, va fi o campanie dificilă. Pentru că avem un bloc social nemulțumit. Din păcate, spun eu, de multe ori, pe bună dreptate, care, cu toate lucrurile bune care s-au făcut în România în acești ani, datorită unei crize de încredere care s-a instaurat treptat, treptat între guvernanți, între lumea politică, între instituții, între autorități și cetățeni, datorită poate lipsei de transparență, datorită nerespectării promisiunilor. Datorită unor lucruri livrabile discutabile, n-am livrat ce am promis, n-am livrat la timp.

Uneori, datorită lipsei de transparență, a lipsei de comunicare, percepția care s-a format a fost de oameni rupți de realitate, uneori și de oameni care nu sunt demni de încredere. Și atunci, într-adevăr, există acest bloc politic ostil”, a explicat el.

Bolojan a avertizat că aceste tensiuni sociale pot fi exploatate în campanie, crescând polarizarea.

„Și într-o țară ca România, în care încrederea în guvern și încrederea socială este printre cele mai scăzute din Europa, orice diversiune, orice chestiune care poate fi exploatată, care înseamnă creșterea tensiunilor în societate, vine practic să întărească acest val de neîncredere”, a adăugat el.

Crin Antonescu, simbol al speranței pentru viitor

În acest context, Bolojan a evidențiat că miza campaniei prezidențiale depășește competiția politică obișnuită, transformându-se într-o luptă pentru viitorul României.

„A 3-a chestiune, pentru că țara noastră are nevoie de o guvernare stabilă, chiar dacă această coaliție nu are o majoritate largă, atunci când într-o coaliție de guvernare sunt doi candidați la funcția de președinte, campania lor induce tensiuni foarte puternice în coaliție. E greu ca de dimineață să stai umăr la umăr, să iei măsuri corecte, unele nepopulare, să-ți asumi anumite răspunderi în guvern și după-amiază să începi să te critici vârtos și a doua zi din nou să reiei ciclul.

Nu merg aceste lucruri și faptul că s-a ajuns la această decizie ca partidele din coaliția-guvernare să aibă un singur candidat și s-a convenit de către toată lumea ca acesta să fie Crin Antonescu”, a declarat liderul liberal.

El a punctat, de asemenea, progresele realizate de România, în ciuda dificultăților, și nevoia de a continua acest parcurs.

„Practic va fi o campanie dificilă, în care, pe de o parte, va trebui să îi mobilizăm la vot pe oamenii responsabili, care înțeleg că aici nu este o competiție. Pentru ca un om, în cazul nostru, Crin Antonescu, să câștige alegerile. Aici va fi o competiție, o bătălie pentru viitorul țării noastre. Acesta este adevărul.

Va fi o bătălie pentru o Românie totuși democratică, cu bune și cu rele, dar totuși care a progresat foarte mult.

Va fi bătălia pentru România puternică versus România la periferie, România în haos și totuși va fi o bătălie pentru speranță, pentru că se poate mai mult în țara asta. Nu sunt convins de acest lucru și deci va fi o campanie dificilă”, a concluzionat Bolojan.

Crin Antonescu
SURSA FOTO: Facebook, Crin Antonescu

PNL și PSD, responsabile pentru stabilitatea guvernării

În ceea ce privește sprijinul PSD pentru candidatura lui Crin Antonescu, Ilie Bolojan a exprimat încrederea că partenerii de coaliție vor rămâne aliniați.

„Până acum, Partidul Social Democrat, cu care suntem în această coaliție datorită aritmeticii parlamentare, a derulat două etape pentru a-l valida pe domnul Antonescu în calitate de candidat susținut de PSD la alegerile prezidențiale, pe baza deciziei pe care am luat-o la sfârșitul lunii decembrie.

Și duminica viitoare va fi practic ultimul for al PSD care va închide această validare. Cred că nu vor fi probleme legate de această validare, dar, ca în orice partid mare, sigur că întotdeauna sunt discuții, sunt puncte de vedere, pentru că nu există un candidat care să se detașeze ca o soluție miraculoasă”, a precizat el.

Bolojan a subliniat că ambele partide înțeleg responsabilitatea pe care o au față de țară.

„Eu cred că și PSD, și PNL au înțeles că, în afară de simpatii și antipatii, au o responsabilitate pentru această țară. Și această responsabilitate, în contextul actual, se duce în două direcții în guvernare, ceea ce este o chestiune foarte importantă: să acționăm responsabil.

Eu cred că încrederea oamenilor se câștigă și prin încrederea pe care noi, cei din politică, ne-o acordăm unii altora, între partide, în interiorul aceluiași partid. Dacă noi nu ne respectăm între noi, credem că ne vor respecta oamenii? Nu cred asta. Pornesc de la premisa de a acorda încredere, ca să primesc încredere, și cred că avem o minimă responsabilitate pentru țara noastră”, a încheiat liderul PNL.

Astfel, desemnarea lui Crin Antonescu drept candidat unic al coaliției reprezintă un pas important pentru coerența politică și pentru asigurarea unui climat stabil în cadrul campaniei prezidențiale.