Marcel Boloș, Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a afirmat că schimbările climatice reprezintă una dintre cele mai mari provocări ale omenirii la nivel global. În ultimii ani aceste fenomene au afectat nu doar agricultura, ci şi calitatea vieţii oamenilor în România.
„Este foarte clar pentru noi toţi că schimbările climatice afectează pe termen lung agricultura, sănătatea publică, sistemul energetic, transporturile şi biodiversitatea”, a precizat Boloş.
România s-a angajat să promoveze investiţii adecvate ale fondurilor pentru furnizarea de energie curată, accesibilă şi sigură
Ministrul Proiectelor Europene a indicat că România dispune de bani europeni pentru atenuarea impactului acestora asupra populaţiei şi dezvoltării economice.
„Prin Acordul de parteneriat aprobat deja de Comisia Europeană, România s-a angajat să promoveze investiţii adecvate ale fondurilor pentru furnizarea de energie curată, accesibilă şi sigură, accelerarea trecerii la o mobilitate durabilă şi inteligentă, mobilizarea industriei pentru o economie curată, valul renovării, construirea şi renovarea în mod eficient din punct de vedere energetic şi al utilizării resurselor, poluare zero pentru un mediu lipsit de substanţe toxice în conformitate cu iniţiativele specifice din cadrul Pactului verde european.
Astfel, toate cele 16 programe operaţionale care sunt deja aprobate de Guvern sunt configurate pentru a proteja populaţia şi economia de efectele schimbărilor climatice şi de accelerarea tranziţiei la neutralitatea climatică, cu precădere în cele mai afectate teritorii”, a spus Marcel Boloş.
Cea mai ambițioasă acțiune climatică
Ministrul a precizat că un anumit procent din resursele PNRR vor fi alocate pentru realizarea obiectivelor climatice ale UE. Aproximativ 2.000 de clădiri publice rezidenţiale şi de patrimoniu şi 1.500 de blocuri vor fi renovate şi va exista un Registru Naţional al Clădirilor.
De asemenea, el a indicat că pentru actuala perioadă de programare în politica de coeziune există apeluri de proiecte ce vizează eficienţa energetică în valoare de 1 miliard de euro şi câte 500.000 de milioane de euro pentru autorităţile locale şi mediul de afaceri.
„Cea mai importantă şi ambiţioasă acţiune climatică 2021-2030 o reprezintă setul de măsuri prin care este urmărită accelerarea tranziţiei la neutralitatea climatică a României prin închiderea sau transformarea unor activităţi industriale din şase judeţe: Dolj, Gorj, Hunedoara, Mureş, Prahova şi Galaţi.
Din alocarea totală de 2,5 miliarde euro, alocările aferente teritoriilor Gorj, Hunedoara şi Dolj reprezintă 60%, tocmai din cauza faptului că în aceste judeţe sunt concentrate capacităţile de producţie de energie pe bază de cărbune şi din cauza disparităţilor de dezvoltare existentă”, a mai spus ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.