După preluarea anchetei cazului din Caracal de către DIICOT-ul de la București, ancheta asupra cazului monstrului din Caracal a fost reluată vineri cu noi cercetări pe proprietatea lui Gheorghe Dincă.
Căutările includ inclusiv spargerea gropilor betonate din curtea criminalului, la mai bine de o săptămână după ce au fost descoperite, anunță Digi 24.
Criminalul a fost dus sub escortă de la Arestul Central din Capitală înapoi la casa din Caracal. Noaptea trecută, acesta a fost audiat timp de 9 ore. Dincă nu și-a schimbat declarațiile. Acesta susține, în continuare, că le-a ucis pe cele două fete.
„Cercetarea la faţa locului cu siguranţă va fi reluată, pentru că ea nu este finalizată. Fiind vorba despre o cauză care se desfăşoară cu un inculpat aflat în arest preventiv, cercetarea la faţa locului trebuie reluată în prezenţa dumnealui şi a apărătorului său. Dacă poate fi adus, trebuie adus, pentru că nu putem să ne asumăm riscul de a genera suspiciunea că am planta noi nişte probe”, a declarat Felix Bănilă.