Generalul Maior, Dan Grecu, invitat în podcastul de miercuri al lui Ionuț Cristache, a vorbit despre pensiile militare. De menționat că, potrivit ministrului Finanțelor, Adrian Câciu, în 2023 pensiile speciale reprezintă 0.8% din PIB-ul României, pensiile militare reprezintă aproape 11 miliarde de lei, iar pensiile magistraților și celelalte categorii de pensii reprezintă 1,4 miliarde de lei.
Pensiile militare nu sunt pensii speciale
Dan Grecu consideră că pensiile militare nu sunt pensii speciale, așa cum au recunoscut, de altfel, și autorii Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Generalul Maior punctează că aceste pensii „au și un caracter istoric”, având în vedere că au apărut încă din 1864, înaintea pensiilor civile.
„Deși putea să citească legea și nu le numeau pensii ocupaționale, le spuneau așa cum sunt prevăzute în lege, sistemul pensiilor militare de stat. Aceste pensii au și un caracter istoric. Întâmplător sau nu, aceste pensii au apărut înaintea pensiilor civile. Pensiile militare au apărut în România în 1864, cele civile, abia după 1.900”, a declarat Dan Grecu.
Pensiile militar au un sistem propriu de calcul
Cu toate acestea, el recunoaște că aceste pensii militare nu sunt calculate pe bază de contributivitate, dar au un sistem propriu de calcul, similar cu alte sisteme din NATO și UE.
„Un adevăr și un neadevăr care sunt combinate. Pensiile militare nu sunt calculate pe contributivitate. Absolut clar. Pensiile militar au un sistem propriu de calcul. Asta nu înseamnă că militarii nu au contribuit. Am contribuit cu absolut totul la tot ce s-a plătit: pensie, asigurări de sănătate, asigurări sociale, pensie suplimentară, care nu îmi este reflectată în pensie că așa a venit OUG de Guvern. Ceea ce nu au plătit militarii în activitate, deci cadrele, a fost ajutorul de șomaj.
Acest sistem care la noi a apărut în 1864, de la Alexandru Ioan Cuza, a fost pe aceleași principii care există și astăzi, adică se bazează pe vechime, pe grad, pe funcție, pe salariul pe care l-ai avut și durata în care ai servit. Este absolut similar cu tot ce există în NATO și UE”, a mai spus Dan Grecu.
Comisia Europeană nu are competențe aici
Acesta explică faptul că militarii sunt limitați la 85% din valoarea salariului. De asemenea, el precizează că „în tot NATO și UE standardul minim de stat pe funcție este între 25 și 30 de ani”, iar „vârsta standard de pensionare este între 55 și 58”, ceea ce este respectat și în România.
„Comisia Europeană nu are competențe în domeniul salarizării forțelor armate. Este o problemă pur națională. Vreau să se rețină trei lucruri de aici: 1 că nu sunt speciale, 2 că militarii au contribuit și 3 că militarii nu au cerut niciodată pensii ca alții.
Și să se respecte dreptul pe care îl au și care este un drept generat de acel statut de lucru 24/7 chiar legea spune că munca forțată nu se aplică în armată. Nu te poți duce în aplicație să lucrezi 8 ore. Lucrezi o săptămână-două”, a mai spus Generalul Maior, Dan Grecu în podcastul de pe canalul de YouTube HAI România!