Simona Halep trece prin cel mai grav proces de dopaj care a existat vreodată
Potrivit spuselor sale, Simona Halep trece prin cel mai grav proces de dopaj în care a fost implicat vreodată un sportiv cunoscut la nivel internațional, chiar dacă „a luptat întotdeauna să fie într-un sport curat” întrucât, pentru ea, „reputația și numele înseamnă mai mult decât titlurile de Grand Slam câștigate”.
„Asta înseamnă că ceva se întâmplă de ceva timp. Ea a spus de la început că e vorba de un caz de contaminare, dar noile probe pot demonstra ceva diferit. Acestea sunt cele mai mari probleme de dopaj pe care le-a avut vreodată un fost lider mondial. Eu o cunosc pe Simona. Toată lumea din circuit știe că este o luptătoare și că e competitivă.
Ea a luptat întotdeauna să fie într-un sport curat. Pentru ea, reputația și numele înseamnă foarte mult, mai mult decât titlurile de Grand Slam câștigate”, a declarat Jelena Dokic în cadrul unui interviu acordat pentru Sports Sunday.
Roxadustat se ia pe cale injectabilă. Alimentele consumate de Simona Halep nu aveau cum să conțină această substanță
În prezent, Simona Halep se bucură de susținerea fanilor ei, dar are parte și de critici aspre din partea românilor. Cu ceva timp în urmă, Andrei Nourescu, jurnalist familiarizat cu circuitul WTA, a vorbit despre acuzațiile de dopaj care i-au fost aduse Simonei Halep, mărturisind că nu înțelege de ce jucătoarea de tenis are parte de atât de multă susținerea din partea românilor.
Potrivit spuselor sale, afirmațiile potrivit cărora Roxadustat a ajuns în organismul ei prin alimente sunt false pentru că substanța respectivă se ia pe cale injectabilă.
„Știi ce nu înțeleg și îmi pare rău? Nu înțeleg de ce într-un caz de dopaj cum e al Simonei Halep, toată lumea o apără până în pânzele albe și nu concepe nici măcar 1% ca totuși să se fi dopat, deși analizele asta spun! În schimb, la un Lucian Bute sau la Loredana Toma… N-am auzit pe nimeni să o apere pe Loredana Toma așa! De ce? Sau pe Lucian Bute! Și să sară: ‘Nu, domne, cum să fie posibil așa ceva?’.
Toată lumea e convinsă că Simona n-ar face așa ceva, dar Lucian Bute de ce ar face, de exemplu? Adică de ce despre un sportiv poți considera că e în stare de așa ceva, despre altul nu? Mi se pare o punere așa prea sus pe un piedestal, fără a avea ceva concret, știi?
Eu sunt un om foarte pragmatic și oricât de dragă mi-ar fi Simona Halep, fără să nu-i recunosc performanțele uriașe la care a ajuns, până una-alta, eșantionul ei de urină asta spune, că organismul ei conținea Roxadustat! Care substanță, oricât ar încerca alții să ne spună fel și fel de povești, nu se găsește nici în cafea, nici în mușchi de vită, nici în papanași! Nici nu ți-o putea turna cineva ca un praf.
Este o substanță din cea mai gravă categorie de dopaj. Se ia pe cale injectabilă, nu ajunge întâmplător în organism. Aaaa, ok, că ai luat alte substanțe care conțineau aia, le-ai luat”, a declarat Andrei Nourescu în cadrul podcastului „UN PODCAST” de pe canalul de Youtube cu același nume.
Andrei Nourescu bănuiește că Simona Halep s-a dopat și în trecut
Din punctul său de vedere, „este foarte posibil” ca Simona Halep să se fi dopat intenționat în trecut „pentru că această categorie de substanță dispare din organism la un anumit timp, poate fi o lună, două, trei.”
„Așa cum sunt specialiști anti-doping care îi vânează pe cei care se dopează, la fel sunt alți specialiști care sunt cu un pas în față, mai avansați, care la asta se pricep. Să inventeze doping și să-l facă cât mai performant pentru a nu fi depistat.
Și atunci spun sportivului respectiv: ‘Ia acest stanozolol, pentru că în a șasea zi el dispare din organismul tău’. Și atunci el știe că în perioada aia nu poate fi controlat, dispare până la competiție și își calculează”, a adăugat jurnalistul.