Ludovic Orban, atac la adresa coaliției PSD-PNL-UDMR! Acesta folosește cuvinte acide pentru a descrie alianța respectivă, pe care o denumește „un monstru”, ce va controla mass-media și instituțiile publice din România. Într-o declarație televizată, Ludovic Orban a anunțat că partidul pe care intenționează să-l formeze se va poziționa în opoziție față de asocierea politică, alături de USR.
„Această coaliție, această întovărășire reprezintă un pericol pentru democrația din România, pentru că va avea tot: președinte, toate instituțiile ce țin de președinte, (…) toți președinții de consilii județene, 95% din primarii din România. Va fi greu de lucrat cu acest monstru. Vor încerca să controleze toate televiziunile, toate instituțiile de stat, vom încerca să luptăm cu un monstru”, a spus politicianul.
Klaus Iohannis, acuzat de Ludovic Orban
Acuzațiile politicianului nu se opresc doar la coaliție, ci se îndreaptă și spre președintele României, Klaus Iohannis. Amintim că fostul lider liberal Ludovic Orban este de părere că președintele favorizează alianța PNL-PSD deoarece dorește să ajungă premier după anul 2024. Acesta a fost întrebat duminică, 14 noiembrie, dacă preşedintele Klaus Iohannis este autorul moral al excluderii sale din PNL. Astfel, fostul lider liberal a declarat că Florin Cîţu nu ar fi candidat la președinția PNL, dacă nu i-ar fi cerut şeful statului.
„Da, este autorul moral a tot ce s-a întâmplat în România, după data de 1 iunie, de când şi-a anunţat Cîţu candidatura. Cîţu nu ar fi candidat, dacă nu i-ar fi cerut Iohannis să candideze, hai să fim cinstiţi (…) Tot ce s-a întâmplat în România, după alegerile parlamentare din 6 decembrie, dar mai ales ce s-a întâmplat după 1 iunie, se datorează dorinţei lui Iohannis de a fi premier, după anul 2024. Da, nu vrea să se pensioneze domnul Iohannis”, a declarat Ludovic Orban la Prima TV.
De asemenea, Orban a vorbit și despre despre un posibil scenariu cu Mircea Geoană preşedinte iar Klaus Iohannis premier, după scenariul din 2009.
„Să vă explic de ce a ales Iohannis PSD. În primul rând că a mai fost o dată în poziţia asta. În 2009 (…) înţelegerea a fost Geoană preşedinte şi Klaus Iohannis premier din partea PNL. Deci nu este ceva nou, Iohannis nu are prea multă imaginaţie şi el a trăit chestiunea. De ce a ales PSD? Din mai multe motive. Practic, ca să iasă proiectul ăsta al lui Iohannis, premier în 2024”, a completat Ludovic Orban.
Fostul lider PNL susţine că planul lui Klaus Iohannis este să aibă controlul asupra PNL pentru a-şi putea îndeplini obiectivul.
„Nu vedeţi că ei vorbesc de un proiect de şapte ani care cuprinde mandatul 2024 – 2028. Deci ăsta este planul lui Iohannis, să fie premier după 2024. Ce îi trebuia? Să controleze PNL total, să aibă control total ca să aibă garanţia că el va fi propunerea de premier şi preşedinte al PNL şi îi trebuia un partener cu care să facă înţelegerea, partenerului să îi revină preşedinţia, dar care să ofere garanţia în 2024 a unei majorităţi parlamentare între PNL şi partenerul respectiv. Ei, bine, acel partener a fost decis să fie PSD”, a conchis Orban.