Președintele PMP vrea să anuleze regula unanimității din Uniunea Europeană (UE)
Preşedintele Partidului Mișcarea Populară (PMP), Eugen Tomac, a anunțat luni, 23 ianuarie 2023, că țara noastră îndeplineşte criteriile de aderare la Spaţiul Schengen încă din 2010, motiv pentru care a cerut autorităţilor locale să acţioneze Consiliul Uniunii Europene în faţa Curţii de Justiţie a UE.
„Consider că statul român are obligaţia ca, în cel mai scurt timp, să acţioneze Consiliul Uniunii Europene la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Este inacceptabil ca un singur organism european să blocheze funcţionarea UE, să îngrădească de mai bine de 12 ani dreptul a 20 de milioane de cetăţeni români de a se bucura de toate privilegiile pe care le oferă piaţa unică europeană”, a declarat, luni, Eugen Tomac într-o conferință de presă care a avut loc la Iași.
Acesta a reamintit că piaţa unică europeană funcţionează în baza a patru libertăţi: libertatea de circulaţie a persoanelor, libertatea bunurilor, libertatea capitalului şi libertatea serviciilor. Potrivit spuselor sale, României i-a fost încălcată libertatea de mișcare a persoanelor și libertatea mărfurilor.
„Nouă ne sunt încălcate aceste libertăţi, două dintre ele fiind fundamentale. E vorba de libertatea de mişcare a cetăţenilor şi a mărfurilor. Prin urmare, cred că este cazul să ieşim din această stare de neputinţă şi să facem ceea ce este necesar. Un proces la CJUE nu suspendă negocierile.
Schimbă doar datele problemei şi arată că România în sfârşit ştie să se apere cu instrumentele oferite de UE. Plânsul pe la colţuri şi cerşitul de binefacere în condiţiile în care lucrurile sunt foarte clar prevăzute în Tratat şi în Acordul Schengen cred că sunt elemente suficient de puternice pentru a putea ieşi din acest blocaj”, a adăugat Eugen Tomac.
România a greșit atunci când a ales să se decupleze de Croația
Vă amintim că, vinerea trecută, Eugen Tomac a explicat că România a făcut o greșeală când a acceptat propunerea făcută de statele membre ale Uniunii Europene cu privire la decuplarea ei de Croația în procesul de aderare la Spațiul Schengen.
„Cred că undeva am greșit din capul locului, în primul rând atunci când am acceptat să ne decuplăm de Croația. Propunerea Comisiei a plecat cu această recomandare, România, Bulgaria, Croația. Noi am acceptat să se decupleze lucrurile, la propunerea statelor membre.
Noi ne-am concentrat doar pe relațiile noastre bilaterale cu Olanda și am reușit să deblocăm Olanda, însă am uitat esențialul că noi din 2007 de când se discută despre pachetul Schengen am fost la pachet analizați, evaluați propuși și am omis această chestiune extrem de importantă și anume că fără Bulgaria nu putem intra, la fel cum Bulgaria nu poate intra în Spațiul Schengen. Acest schimb de opinii cu Consiliul din ultimele săptămâni am observat că Consiliul a luat și alte decizii după votul din 8 decembrie”, a spus Eugen Tomac., potrivit B1 TV.