Informațiile arată că Dan Negru ar fi semnat deja cu un alt post de televiziune, iar oficializarea mutării este doar o chestiune de zile. Se pare că acesta va fi realizator la postul Kanal D, deţinut în România de Dogan, potrivit surselor paginademedia.ro.

Cea mai longevivă vedetă de la Antene, după ce a venit de la TVR în 1999, Dan Negru ia acum această decizie neașteptată. Plecarea la Kanal D vine într-un moment în care foarte mulţi oameni „foşti Pro TV” domină segmentele din managementul Antenei 1. Amintim doar că „Observatorul” este condus de un fost director de la Pro TV, vânzările pică în sarcina unui alt șef de la Pro TV și la fel este și situația la marketing.

Ultimul Revelion cu Dan Negru

Amintim că, în ultimii 20 de ani, emisiunile lui Dan Negru de Revelion au încântat milioane de români, aducându-i acestuia titlul de lider absolut al programelor de Revelion. Cu toate acestea, programul de Anul Nou din acest an nu s-a mai ridicat la nivelul celor din alți ani.

Potrivit sursei citate, Antena 1 nu s-a mai situat pe primul loc în audiențe în noaptea dintre ani, locul 1 fiind ocupat chiar de Pro TV. Dacă în alți ani televiziunea din Pache Protopopescu alegea să nu facă un anumit program de Revelion, anul trecut lucrurile au stat cu totul altfel.

Pro TV a reușit să detroneze Antena 1 în audiențele de Revelion prin „Protevelion”, un spectacol la care au participat vedetele postului dar și alți invitați, în timp ce emisiunea a fost prezentată de actorul Pavel Bartoș și Raluka.

Reacția vedetei TV

Vedeta Antena a reacționat imediat pe pagina sa de socializare și a spus că „Revelionul nu e despre înfrângeri sau victorii de audiența TV”.

„Am văzut ieri breaking-news-uri și zeci de știri in care eram subiectul principal și am promis echipei mele că vin cu o lămurire publică: 26,2 Pro și 24,2 Antena a fost audiența reală a Revelionului in toată țara, pe publicul național, de la copii la seniori.

După 22 de ani, e prima dată când liderul televiziunilor, Pro Tv, e umăr la umăr cu Revelionul nostru. Îi aplaud cu fair-play și îi aștept in ring la anul! În cei 21 de ani, liderul Pro Tv a încercat diferite rețete de Revelioane, de la programe mari de divertisment in studiouri uriașe, cu zeci de vedete, până la filme sau concerte in piețe.

După 22 de ani au reușit să intre în ring și îi aplaud.

Ierarhia televiziunilor românești in timpul anului e: Pro Tv locul 1, Antena si Kanal D împărțindu-si locurile 2/3 pe publicul din toată țara, nu pe diferite main-targeturi. Performanța echipelor mele in cei 21 de ani e că de pe locul 2/3 am învins mereu liderul!”, a scris Dan Negru.