Bomba anului în televiziune! O super vedetă a anunțat că se retrage: O să încerc să nu plâng

televizor

SURSA FOTO: Dreamstime

Este retragerea momentului din televiziune! Vedeta care a colaborat nu mai puțin de șapte ani cu postul Antena 1 a anunțat că se retragere din televiziune pentru a-și dedica mai mult timp familiei.

Gina Pistol a decis să ia o pauză din televiziune și se va dedica familiei. După o colaborare de ani de zile cu postul Antena 1, vedeta a decis să se concentreze pe creșterea micuței fiicei sale, Josephine.

Prin urmare, sezonul din acest an al emisiunii „Chefi la Cuțite” este ultimul pentru Gina Pistol. Vedeta este aceea care a anunțat retragerea și a transmis și un mesaj emoționant.

Gina Pistol își dedică mai mult timp familiei

„Am tot scris și rescris. O să încerc să nu plâng. Deci: impaticilor, după cum bine știți, acuși se fac doi ani de când am devenit mamă și am început o nouă viață. În acești doi ani în care mi-am continuat și activitatea ca prezentator la Chefi la cuțite, mi-am dat seama că îmi doresc să-mi dedic mai mult timp mie, familiei și în special fiicei mele.

Ca și pentru voi, și pentru mine acești ani au fost foarte complicați. Nimic nu a fost așa cum știam noi. Anul acesta am decis să-mi închei povestea cu emisiunea Chefi la cuțite și cu o echipă de oameni minunați, de la care am învățat foarte multe lucruri despre magia numită televiziune.

Vreau să mulțumesc întregii echipe de prieteni pentru 11 sezoane minunate de Chefi la cuțite și 3 de Asia Express. Le mulțumesc celor TREI MAGNIFICI care mi-au devenit prieteni și vouă, pentru că ați fost alături de mine în această aventură minunată a vieții mele.

Vreau să-i mai mulțumesc în mod special Monei, pentru încrederea pe care a avut-o în mine, pentru toată răbdarea și pentru toate lecțiile pe care mi le-a dat cu cea mai mare delicatețe din lume”, a declarat Gina Pistol.

Familia este pe primul plan și pentru Smiley

De asemenea, chiar dacă Smiley va continua la postul rival Pro TV, artistul pune la rândul lui pe prim plan familia și nu vrea să piardă nimic din viața micuței Josephine.

„Sunt prezent în viața fiicei mele, în viața Ginei. Suntem foarte implicați, petrecem mult timp cu copilul nostru și ne bucurăm foarte mult. Tocmai ne-am întors din vacanță și practic azi e prima zi când am început activitatea la studio. Sunt răbdător și mă emoționează fiecare lucru nou pe care îl văd la ea. Sunt extrem de bucuros”, a explicat Smiley.