PNL vrea să dea lovitura prin aducerea unui cunoscut jurnalist în partid. Este vorba despre fostul realizator al emisiunii „Dosar de politician” de la B1TV, Silviu Mănăstire, care nu s-ar opune acestei oferte. Cu toate acestea, venirea sa a generat o serie de controverse în rândul liberalilor.
Ce funcție ar urma să ocupe în PNL?
Problema apare tocmai de la funcția pe care Silviu Mănăstire ar urma să o ocupe în partid, adică aceea de secretar-adjunct în PNL, după cum spune Lucian Bode, secretarul general al partidului. Având în vedere că acesta nu este încă membru de partid, mulți liberali și-au arătat nemulțumirea față de o astfel de decizie.
Chiar dacă nu a fost finalizat nimic este clar că vestea a generat o serie de nemulțumiri în rândul liberalilor care nu concep ca un om fără carnet de partid să vină să ocupe o funcție de conducere din prima zi.
Rămâne însă de văzut dacă totul se va concretiza și dacă Silviu Mănăstire va ajunge sau nu în PNL.
Jurnalistul și-a dat demisia de la B1TV
Amintim că jurnalistul Silviu Mănăstire și-a anunțat demisia de la B1 TV în luna mai, acolo unde era realizatorul emisiunii „Dosar de politician”. El a precizat atunci că rutina zilnică l-a determinat să ia hotărârea radicală.
„La un moment dat, te saturi de oameni, de locuri, alții la rândul lor se satura poate de tine. Se numește rutina. Uneori e buna, de cele mai multe ori nu”, a spus acesta.
Într-o postare pe Facebook, Silviu Mănăstire a dat detalii despre decizia de a pleca de la B1 TV.
„O mulțime de binevoitori în sensul propriu al cuvântului dar și mulți alți binevoitori cu ghilimelele de rigoare ma întreabă direct sau prin intermediari dacă am plecat de la B1TV. Răspunsul este DA. Colaborarea mea cu această televiziune s-a încheiat după șapte ani. Înainte de a pleca am avut un binemeritat concediu în care am rezolvat multe lucruri personale”, a scris el.
Explicații după plecarea sa de la postul TV
Acesta a ținut să mulțumească „oamenilor minunați, telespectatorilor mei”, care au fost alături de el. De asemenea, jurnalistul a precizat că nu există nicio teorie a conspirației în ceea ce privește plecarea sa și că trebuie să îi dezamăgească pe iubitorii de bârfe.
„Nu mă consider vedetă media și așa cum se întâmplă în viața fiecăruia dintre noi, din când în când, joburile se schimbă, proiectele se schimbă. Este valabil și pentru profesia de jurnalist. De aceea nu am folosit plecarea mea pentru a face din ea o știre. Sutele de mesaje primite în ultimele săptămâni m-au obligat să vă dau aceste explicații”, a precizat Mănăstire.