Maasen susșine că un număr tot mai mare de ţări pot să pirateze reţele informatice private şi să instaleze programe malware pentru a sabota infrastructura unui alt stat, relatează agenţia Reuters. 

China, Rusia şi alte ţări încearcă în continuare să pătrundă în calculatoarele companiilor germane pentru a fura informaţii industriale preţioase, a declarat Maasen în cadrul unei conferinţe pe probleme de securitate. 

Oficiali din domeniul informaţiilor sunt însă tot mai preocupaţi în legătură cu aşa-numitele ”bombe cibernetice”, care ar putea fi plasate în reţeaua unei companii, fără ca ea să ştie, şi să fie ”detonate” ulterior. 

”În cazul Chinei şi al Rusiei, vedem în mod clar acţiuni de spionaj, dar ar putea fi şi acţiuni de sabotaj în scopul atacării companiilor din Germania – firme de infrastructură în sensul cel mai larg – la un moment dat în viitor. Acesta este scenariul în legătură cu care suntem îngrijoraţi”, a explicat Maasen. 

Experţi din domeniul cibernetic avertizează că Germania – cu înaltul său nivel de expertiză tehnologică – este o ţintă deosebit de atractivă pentru hackerii de toate felurile, inclusiv entităţi statale. 

S-ar putea ca o companie să nu ştie deloc despre un atac cibernetic care a fost folosit pentru a plasa un program malware – ”o bombă cibernetică”. Apoi, bomba ar putea închide reţele electrice, de exemplu, probabil în timpul unor tensiuni geopolitice, a afirmat Maasen. 

În opinia responsabilului german, astfel de atacuri ar putea proveni din partea unor ţări care şi-au extins expertiza cibernetică. În raportul său anual, agenţia germană a menţionat progresele rapide înregistrate în domeniul tehnologiei cibernetice de către Iran, fără să precizeze în mod specific preocupările în legătură cu astfel de atacuri în stare latentă. 

Germania este de asemenea tot mai preocupată în legătură cu faptul că Beijingul încearcă să obţină poziţii dominante în sectoare-cheie ale tehnologiei, investind în firme germane în cadrul obiectivului să mai amplu, intitulat ”Made in China 2025”, a mai spus Maasen. 

”Acesta este un proiect politic, în care guvernul cheltuieşte o mulţime de bani, nu numai pentru a investi, ci şi pentru a cumpăra informaţii pentru propriile progrese tehnologice sau pentru a obţine o poziţie anume în anumite domenii în care este imposibil pentru alţii să-şi continue acolo dezvoltarea”, a afirmat Maasen. 

Reuters notează că declaraţiile lui Maasen survin în contextul în care Germania şi alte state ale Uniunii Europene încearcă să-şi protejeze tehnologiile sensibile de preluarea lor de către chinezi. În decembrie trecut, BfV avertiza în legătură cu eforturile Chinei de a folosi conturi false LinkedIn pentru a recruta şefi de întreprinderi şi cercetători germani ca spioni.