De mai bine de 20 de ani, comoara României este neatinsă. De când autorităţile au decis închiderea preţioaselor cariere Ungurelaşu şi Cătălinu, adică din anul 2000, România stă pe o „mină de aur”, pe care a nu o mai exploatează.
Deși autorizația de exploatare este încă valabilă, iar România ar putea oricând să exploateze acestă comoară, lucrurile au rămas așa de mai bine de 20 de ani. În ceea ce privește valoarea comorii, dacă Româniar ar exploata toate aceste zone, o tonă de minereu s-ar vinde acum cu 200.000 de euro.
Surse au declarat pentru Stirile Pro Tv că zeci de mii de tone de grafit zac nefolosite în Baia de Fier, în timp ce o lume întreagă se bate pe această resursă unică. Trebuie menționat faptul cădin grafit se extrage grafenul, esenţial în energia verde, iar o tonă se vinde şi cu 200.000 de euro.
În ceea ce privește situația de la Baia de Fier, aici, grafitul a fost exploatat în două perimetre miniere: în subteran, prin punctul Cătălinu, şi în cariera Ungurelaşu. 40.000 de tone din acest mineral erau produse în fiecare an.
Procedeul este în felul următor: din grafit se obţine grafenul, folosit în prezent la construcţia de panouri solare şi baterii. Totuși, uzina de procesare a mineralului a fost închisă în anii 2000, iar după 20 de ani, de abia acum a fost lansată o nouă licitaţie de către Salrom pentru achiziţionarea studiului de fezabilitate privind „exploatarea şi valorificarea superioară a şisturilor grafitoase de la cariera Ungurelaşu şi Cătălinu – Baia de Fier”, potrivit Economica, ofertele fiind aşteptate până miercuri 4 august.
Ce se poate realiza din grafit
Potrivit sursei citate, grafitul poate fi aplicat în mai multe domenii industriale, fiind important pentru tranziția energetică din prezent. Mai exact, acesta este folosit în electrolizoare, unde prin descompunerea apei prin folosirea energiei electrice se obţine hidrogenul, care este văzut drept una dintre cele mai importante surse de energie a viitorului.
În același timp, grafitul mai este folosit în industria bateriilor, alături de Litiu şi Cobalt, şi se cunoaşte deja trendul de electrificare al transporturilor. Totodată, el este materia primă pentru grafen, despe care s-a spus că este materia primă a secolului XXI, un material cu proprietăţi uimitoare care începe deja să fie folosit în noua industrie energetică.
Rezistența grafenului este una impresionantă, iar un material produs din acesta este de până la 200 de ori mai puternic decât oţelul dar de 1.000 de ori mai uşor decât o foaie de hârtie. Este cel mai bun conductor de electricitate de la ora actuală. El este obţinut din grafit – substanţă care este cunoscută popular mai ales pentru că o găsim în mina oricărui creion.
Totodată, important de menționat este faptul căgGrafenul este o variantă bidimensională a grafitului (o foiţă extrem de subţire, cea mai subţire posibil), atomi de carbon dispuşi într-o reţea bidimensională. Acesta a fost descoperit şi izolat în anul 2004, prin exfolierea grafitului, de un grup de cercetători de la Universitatea din Manchester, lucru care le-a adus unora dintre ei Premiul Nobel pentru Fizică în anul 2010.
El a fost desemnat materialul revoluţionar al secolului XXI, în plină eră a decarbonizării grafenul îşi găseşte utilizări, printre multe altele, şi în noua industrie energetică, pentru că este de departe cel mai bun conductor de electricitate şi căldură.
În ceea ce privește utilizarea sa. El poate şi a început să fie folosit pentru realizarea de circuite integrate mult mai rapide, la construcţia panourilor solare, în contextul în care costul de producţie scade semnificativ, la unităţi de stocare şi eliberare ultrarapidă a energiei (baterii).