Un cunoscut epidemiolog precizează: Ce afecte adverse poate aduce doza 3 de vaccin, în condițiile în care poate fi făcută la liber pentru cei care au mai mult de șase luni de la rapel. Doza de rapel se va efectua numai cu vaccinurile pe bază de ARN mesager, indiferent de schema inițială.
Un cunoscut epidemiolog precizează: A treia doză de vaccin este utilă și consolidează protecția față de formele grave de boală.
Doza 3 este ferm recomandată persoanelor cu risc mare de dezvoltare a unor forme severe – persoane vulnerabile: cei peste 65 de ani, cu boli cronice (indiferent de vârstă), persoanele din centrele medico-sociale și alte categorii vulnerabile.
Un cunoscut epidemiolog precizează: Care sunt riscurile
Marți începe vaccinarea cu doza trei. E la liber pentru cei care au mai mult de șase luni de la rapel. Recomandarea este să se vaccineze cadrele medicale, profesorii și persoanele vulnerabile – vârstnicii peste 65 de ani cu boli cronice.
Medicul Emilian Popovici, vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, a declarat că doza trei consolidează protecția față de formele grave de boală, iar oamenii din țările unde s-a făcut deja nu au avut reacții adverse.
„Doza trei se poate face după ce trec șase luni de la vaccinarea completă.
Este utilă și consolidează protecția față de formele grave de boală.
În țările unde oamenii au făcut deja doza trei nu au fost reacții adverse sub nicio formă diferite față de cele de la dozele precedente. Din discuțiile cu oamenii din zone unde s-a făcut doza trei, a reieșit că nu au avut nici măcar reacțiile obișnuite de la dozele anterioare”, a spus Emilian Popovici, potrivit digi24.ro.
”România este pe o pantă ascendentă”
Întrebat dacă doza 3 se va lua în calcul pentru a se considera schema completă de vaccinare, Emilian Popovici a răspuns că se va ajunge cu siguranță la acest lucru, dar este nevoie de o perioadă de timp, astfel încât să se vaccineze un număr semnificativ de oameni, care să ducă la acest md de interpretare.
El a adăugat că România este „pe o pantă ascendentă” din punct de vedere al infectării cu Covid-19, iar „creșterea este vertiginoasă”.
„Ce se va întâmpla în viitor e legat de cum vor fi luate și respectate măsurile.
Virusul infectează după oferta care i se face: dacă măsurile sunt nepotrivite, infectarea este mare”, a mai spus epidemiologul, potrivit sursei citate.
Potrivit Comitetului de vaccinare, doza 3 este ferm recomandată persoanelor cu risc mare de dezvoltare a unor forme severe – persoane vulnerabile: cei peste 65 de ani, cu boli cronice (indiferent de vârstă), persoanele din centrele medico-sociale și alte categorii vulnerabile prevăzute în strategia națională de vaccinare și persoanelor cu risc mare de expunere: personal medico-social și din învățământ.
Imunizarea cu Johnson&Johnson
Accesul la vaccinare este permis și altor categorii populaționale, care au cel puțin 6 luni de la administrarea dozei 2 de vaccin, indiferent dacă au istoric de trecere prin boală, potrivit CNCAV.
Doza de rapel se va efectua numai cu vaccinurile pe bază de ARN mesager, indiferent de schema inițială. Astfel, persoanele vaccinate cu Astra Zeneca vor face doza 3 cu unul dintre vaccinurile produse de companiile Pfizer&BioNTech sau Spikevax (Moderna).
Având în vedere că în România imunizarea cu Johnson&Johnson a început la data de 4 mai, pentru persoanele imunizate cu acest vaccin nu este necesară, la acest moment, administrarea dozei de rapel. Detaliile privind această recomandare vor fi stabilite în perioada următoare, pe măsură ce vor fi disponibile noi date științifice, potrivit Comitetului pentru vaccinare.
Programarea pentru administrarea dozei de rapel (doza 3) se va face prin prezentarea directă în centrele de vaccinare sau prin intermediul platformei naționale de programare la vaccinare.
Beneficiarii vor primi adeverințe de vaccinare unde va fi specificată schema de vaccinare, cu menționarea celor trei doze efectuate.
Sursă foto: Dreamstime.