Generalul Kirilo Budanov, șeful spionajului militar din Ucraina, a declarat recent că ”faza activă ar trebui să ajungă la declinul maxim până la sfârșitul anului”. Rusia având suficiente resurse pentru a duce un război normal încă 12 luni.

Armata rusă a pierdut deja mulți oameni și echipament în ultimele câteva luni, deoarece Putin a lansat atacurile asupra Ucrainei, deși au existat nenumărate probleme de logistică.

Până marți, forțele ruse au pierdut 29.350 de militari, 1.302 tancuri, 3.194 vehicule blindate și 606 sisteme de artilerie, potrivit Statului Major al Forțelor Armate ale Ucrainei, informează Daily Beast.

Moscova, destul de capabilă să se aprovizioneze cu tot ce trebuie

Potrivit apelurilor telefonice interceptate de Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU), la începutul acestei luni, soldații ruși și-ar fi rugat mamele să le trimită bani pentru a putea cumpăra echipamente mai bune.

În plus, așa cum susține Kievul, trupele ruse și-au abandonat și chiar și-au sabotat echipamentele și s-au plâns de faptul că nu le-au fost date truse de prim ajutor.

Ronald Marks, fost agent CIA, crede că Moscova pare încă destul de capabilă să se aprovizioneze cu tot ce trebuie pentru acest război. „Nimeni nu a pierdut vreodată un război pentru că a rămas fără muniții. Dacă nu le poate face, le va cumpăra de undeva”, a spus Marks.

„Rusia câștigă încă sume importante de bani de pe urma petrolului”, a indicat el.

Cu toate acestea, spune el, nu este clar cât de mult vor rezista forțele lui Putin, având în vedere că au suferit deja atât de multe pierderi. În plus, războiul ar putea dura mai mult decât a estimat liderul de la Kremlin.

Rusia e gata să arunce în luptă controversatele „bombe-butoi”, folosite de regimul Assad

Un prim semn că Putin este pregătit de un conflict și mai sângeros în Ucraina ar fi detașarea în Rusia a unor experţii sirieni în bombe.

Conform serviciilor de informaţii, peste 50 de specialişti, cu o vastă experienţă în fabricarea şi livrarea „bombelor-butoi” se află în Rusia de câteva săptămâni, lucrând alături de oficiali din armata rusă, a informat The Guardian.

Ce sunt „bombele-butoi”?

Aceste ”bombe-butoi” sunt dispozitive improvizate constând în butoaie umplute cu explozibil şi şrapnel, care sunt lansate dintr-o aeronavă. În 2015, președintele Bashar al-Assad a fost acuzat că ar fi lansat astfel de bombe controversate asupra civililor.

„Când nu câștigi, singurul lucru pe care îl vei face este să provoci durere”, a spus Marks pentru The Daily Beast, referindu-se la ”bombele-butoi”.

Activiştii pentru drepturile omului afirmă că ”bombele-butoi” se pot lansa din elicoptere, de la altitudine mare, pentru a evita atacurile antiaeriene.

Comunitatea serviciilor de informații americane a anticipat deja că războiul din Ucraina a intrat într-o fază prelungită.

Șeful Agenției de Informații pentru Apărare din SUA, Scott Berrier, afirma la începutul acestei luni că războiul a ajuns într-un „impas”, indicând că cele două părți ar putea să continue luptele încă multă vreme, scrie Daily Beast.