Așadar, bărbatul din Caracal a hotărât să se pocăiască, după ce a șocat o țară întreagă și a fost condamnat la ani grei de închisoare. Acum, biserica sa spune că este precum un „bebeluș”, care „trebuie ajutat” și „îndrumat”.

Informația a fost transmisă chiar de membrii asociației penticostale „Misiunea Family to Family“, condusă de omul de afaceri Mike Olari.

„Pe data de 19 Februarie când a avut loc un botez Nou Testamental în Penitenciarul din Craiova, a trebuit să cedăm și să-l primim și pe el, împreună cu alte 7 persoane în apa botezului. Nu am cedat din cauza insistențelor lui, fiindcă el, bazat pe cazul tâlharului de pe cruce, care nu a fost botezat și totuși Isus l-a primit în Rai”, a spus Mike Olari.

Nu este prima dată când se întâmplă un astfel de eveniment

Totul s-a întâmplat în Penitenciarul de Maximă Securitate din Craiova, acolo unde este încarcerat Gheorghe Dincă. Totodată, surse din instituție au spus pentru Adevărul că nu este prima dată când se întâmplă un astfel de eveniment.

„Penticostalii s-au pregătit pentru acel moment. Nu este prima dată când se întâmplă un astfel de eveniment la noi. Dar, de data aceasta, parcă pregătirile au fost mai atent făcute.

Dincă a fost îmbrăcat complet în alb, ca și ceilalți deținuți care au fost botezați. L-au băgat într-o piscină gonflabilă și i-au cântat la chitară”, au declarat mai multe persoane din Penitenciarul Craiova pentru sursa menționată.

Gheorghe Dincă a ținut un discurs înainte de a intra în piscina gonflabilă

De asemenea, Gheorghe Dincă a ținut un discurs înainte de a intra în piscina gonflabilă și a povestit cum a hotărât să se pocăiască.

„Mă numesc Gheorghe Dincă. Am 69 de ani împliniți. Peste aproape 3 luni de zile împlinesc 70… Am luat singur decizia de a mă boteza. Am citit o carte pe care mi-a înmânat-o domnul Lupu Viorel și așa am ajuns la decizia de a mă boteza și de a recunoaște greșelile ce le-am făcut în viața mea. Sper ca Dumnezeu să mă ierte și Isus Hristos.

Înainte de a-l cunoaște pe Dumnezeu am făcut și fapte cu care nu mă pot mândri și credeam că nimic rău nu mi se poate întâmpla, considerându-le normale. Ajuns în Penitenciarul Craiova am ajuns să-l cunosc pe Dumnezeu prin multe activități educative și moral-creștine.

Participând la aceste activități privind cartea „Dumnezeu te iubește” de la pastorul Lupu Viorel, am citit-o rămânând surprins și am înțeles mesajul, el fiind pe înțelesul tuturor.

Înțelegând că Dumnezeu mă iubește, dând pe fiul său Isus la moarte de dragul meu, ca eu să fiu mântuit, am luat decizia să mă pocăiesc, adică să recunosc că am făcut greșeli în viață… Am cerut iertare lui Dumnezeu și persoanelor celor care le-am greșit de-a lungul vieții, iar acum sunt aici cerând iertare deoarece sunt în curs de judecată. În sufletul meu mă simt eliberat prin credință”, a spus deținutul.