Procurorii militari care au trimis în instanță Dosarul Revoluției din 1989 îi acuză pe Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Silviu Brucan și generalul Nicolae Militaru de trădare pentru că au solicitat intervenția militară din partea Uniunii Sovietice, potrivit rechizitoriului făcut public joi de Augustin Lazăr.

Astfel, procurorii arată însă că faptele de trădare s-au prescris. Aceştia mai susțin că gruparea Iliescu s-a constituit după 1968 ca ”o grupare dizidentă care a avut drept scop înlăturarea fostului preşedinte Ceauşescu Nicolae, dar menţinerea României în sfera de influenţă a URSS”.

Sefului statului major al armatei, generalul Ștefan Gușă, și seful statului major al trupelor de grăniceri, colonelul Petre Geantă, s-au opus solicitării. Ulterior au fost retrogradați și trimiși în unități militare din afara Bucureștiului, scrie G4media.ro.

Conform procurorilor, anunțul privind solicitarea intervenției militare a URSS a fost făcut la TVR, pe 23 decembrie, la ora 10.30 dimineața. Procurorii susțin că, dat fiind că TVR era sub control militar, iar armata era sub controlul grupării conduse de Ion Iliescu, membrii acestei grupări sunt cei care au luat decizia de a chema trupele sovietice, masate la granița de est a României.

”La fel de clar este şi faptul că prezenţa trupelor sovietice pe graniţa de Est, nu a fost o întâmplare, ca urmare a unui anunţ întămplător al TVR. Este mai presus de orice dubiu faptul că această prezenţă a fost posibilă pentru că a existat în prealabil o solicitare în acest sens, venită de la vârful puterii politico-militare a României. Totuşi, a lipsit acordul din partea persoanei abilitate – generalul (…) (Ștefan Gușă – n.red.)”, arată procurorii în rechizitoriu.

Procurorii mai arată că, ulterior Revoluției, toți cei din rețeaua Iliescu au negat constant faptul că ar fi chemat trupele sovietice și au încercat să-și ascundă filosovietismul, dar și colaborarea cu serviciile secrete ale URSS.

Citește aici Rechizitoriul complet din Dosarul Revoluţiei

Principalele informații din rechizitoriul Dosarului Revoluției, în care Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu au fost acuzați de crime împotriva umanității:

  • Solicitarea intervenţiei militare din partea URSS. În cursul zilei de 23 decembrie 1989, aproximativ orele 10:30, crainicul TVR (…) a transmis „în direct” următorul mesaj: „Suntem informaţi că s-a luat legătura cu Ambasada Sovietică, care ne-a promis ajutor militar imediat, întrucât agenţii străine şi-au permis să trimită elicoptere cu oameni înarmaţi, cu scopul de a distruge ceea ce poporul român a cucerit.” La scurt timp, postul naţional de radio a transmis un mesaj similar. Ulterior acestui prim moment, mesajul televizat a fost repetat. (vol. …) Este lesne de realizat gravitatea mesajului. Se punea problema ca pe teritoriul României să pătrundă trupe aparţinând unui stat străin, mai precis ale URSS. Tocmai dată fiind gravitatea comunicatului, se exclude varianta conform căreia angajaţii TVR au transmis acest mesaj în mod independent, fără o autorizare prealabilă. La momentul emiterii mesajului, TVR se afla sub control militar. (…)

Probatoriul administrat a relevat că pe tema intervenţiei militare din partea URSS s-au purtat discuţii la vârful decizional al CFSN, existând chiar probe că o astfel de intervenţie a fost solicitată la 23 decembrie 1989 de către Iliescu Ion şi generalul Militaru Nicolae, adică tocmai de către liderii „grupului complotist Iliescu” susţinut de URSS.

Pentru înţelegerea corectă a situaţiei, trebuie spus că la nivelul lunii decembrie 1989, singurele persoane care aveau drept de semnătură şi de reprezentare în organele de coordonare ale forţelor Tratatului de la Varşovia, din partea României, erau ministrul apărării şi Şeful Marelui Stat Major al Armatei . La 23 decembrie 1989 generalul Milea Vasile era decedat, iar generalii (…) şi Militaru nu au fost numiţi în mod oficial în funcţia de ministru al apărării. Începând cu 23 decembrie 1989 gl.col. (r) Militaru Nicolae era impus de Iliescu Ion ca ministru de fapt, iar acesta s-a comportat ca atare, dar decretul oficial de numire a fost emis la 27 decembrie 1989. Pe cale de consecinţă, la 23 decembrie , singurul militar român care putea în mod legal să solicite o intervenţie străină era gl. (…). Aşa se explică de ce generalul (…) – Şeful Marelui Stat Major al Armatei URSS , a discutat doar cu omologul său român problema trimiterii unor forţe militare în ţara noastră, iar ca urmare a refuzului categoric din partea acestuia intervenţia nu s-a realizat.

  • (…) la data de 23 decembrie 1989, ţara noastră s-a confruntat cu o situaţie foarte periculoasă, cu posibile consecinţe extreme. Doar comportamentul exemplar al Şefului Statului Major al Armatei Române şi al militarilor aflaţi în serviciul de pază al frontierei de stat a preîntâmpinat o situaţie militară total nefavorabilă ţării noastre, cu posibile consecinţe nefaste pe termen lung.

La fel de clar este şi faptul că prezenţa trupelor sovietice pe graniţa de Est, nu a fost o întâmplare, ca urmare a unui anunţ întămplător al TVR. Este mai presus de orice dubiu faptul că această prezenţă a fost posibilă pentru că a existat în prealabil o solicitare în acest sens, venită de la vârful puterii politico-militare a României. Totuşi, a lipsit acordul din partea persoanei abilitate – generalul (…). Ulterior Revoluţiei, toţi cei implicaţi în chemarea trupelor sovietice ( Iliescu Ion, gl. Militaru Nicolae, Voican Voiculescu, Brucan Silviu ) au negat vehement acest fapt.

Se observă că persoanele implicate în solicitarea de ajutor militar sovietic (trădare, conform legislaţiei penale), sunt aceleaşi faţă de care prezentul rechizitoriu reţine săvârşirea crimelor împotriva umanităţii, în circumstanţele arătate. Prin prisma acestei realităţi, prin raportare şi la probele administrate, în mod firesc se evidenţiază un liant, o continuitate logică, între consemnările din capitolul I (contextul internaţional), filosovietismul evident al componenţilor „grupului Iliescu”, acceptarea noii puteri din România de către URSS, reactivarea unor militari de o anumită factură şi (nu în ultimul rând) uciderea lui Ceauşescu Nicolae.

  • La nivelul anului 1989, Codul Penal în vigoare stabilea că este infracţiunea de Trădare „Fapta cetăţeanului român de a intra în legătură cu o putere sau organizaţie străină ori cu agenţi ai acestora, în scopul de a suprima ori ştirbi unitatea, suveranitatea sau independenţa statului, prin acţiuni de provocare de război contra ţării sau de înlesnire a ocupării militare străine”. Pedeapsa pentru trădare era cea capitală sau închisoarea de la 15 la 20 de ani.

O analiză obiectivă şi logică a situaţiei, impune concluzia conform căreia fără un ordin superior, cadrele militare aflate în paza frontierei de stat nu ar fi deschis în mod benevol graniţele ţării, aşa cum a sugerat fostul ministru al apărării. Aşadar, o astfel de decizie trebuia să vină dinspre Consiliul Militar Superior, organism aflat în subordinea CFSN şi liderilor acestuia. Apoi, analiza stenogramei depoziţiei generalului Militaru scoate în evidenţă că acesta, fără a fi întrebat cu privire la responsabilii deciziei de deschidere a frontierelor, îi aduce în discuţie, disculpându-i, pe Iliescu Ion şi Roman Petre.

Totodată, s-a argumentat că una dintre motivaţiile uciderii cuplului Ceauşescu Nicolae şi Elena a reprezentat-o ascunderea realităţii conform căreia, puterea în România a fost preluată de o grupare filosovietică, ante-constituită, formată din foşti nomenclaturişti marginalizaţi şi militari pro-sovietici,cu studiile efectuate în fosta URSS, care aveau nevoie de legitimare în faţa poporului român.

Cercetările efectuate au relevat încă un aspect care vine să contureze intenţia noii puteri de a elimina probele apte să devoaleze atât filosovietismul factorilor de decizie ai noii puteri, dar şi eventualele conotaţii penale ale conduitelor acestora.

  • Mai trebuie menţionat că în cursul lunii ianuarie 1990, cadrele fostului DSS erau încă subordonate MApN, principalul serviciu de informaţii al ţării – SRI, fiind înfiinţat la 26 martie 1990. În intervalul decembrie 1989 – martie 1990, cadrele fostului DSS s-a aflat în subordinea lui Voiculescu Voican Gelu, iar întreaga arhivă a fostului DSS a fost preluată de MApN.

Constituirea grupului dizident Iliescu. 

Probatoriul administrat a relevat că pe fondul degenerării relaţiilor bilaterale dintre România şi URSS (degradare survenită ulterior momentului „Praga 1968”), urmare, inclusiv, a gravelor erori de politică internă – ce au produs o stare de nemulţumire profundă şi generală – s-a coagulat şi a evoluat o grupare dizidentă care a avut drept scop înlăturarea fostului preşedinte Ceauşescu Nicolae, dar menţinerea României în sfera de influenţă a URSS.

Această grupare complotistă a fost formată atât din civili (latura politică), cât şi din militari (latura militară), cu toţii marginalizaţi într-un fel sau altul prin deciziile fostului preşedinte. Componenţii grupului au aparţinut principalelor două filoane militare (MApN şi DSS), de la nivel mediu până la vârf, dar şi structurilor civile ale statului român.