UPDATE 2: La rândul lor, oficialii City Insurance au arătat că societatea se află în parametrii legali privind solvabilitatea, fapt care face ca o cerere de faliment să nu poată fi acceptată de către o instanță. Aceștia au mai arătat că uneori seolicitările service-urilor sunt exagerate, dând ca exemplu prețuri de 700 de lei pentru ora de manoperă.

 

UPDATE. Autoritatea de Supraveghere Financiară a transmis o scurtă poziție în ceea ce privește solicitarea Autocar. O redăm integral.

„Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) supravegheaza indeaproape societatile de asigurare autorizate. In cazul in care sunt constatate disfunctionalitati in ceea ce priveste activitatea acestora sau respectarea cerintelor de capital, ASF dispune masurile prevazute de legislatia in vigoare, cum de altfel a si facut recent. Compania City Insurance este stabila din punct de vedere al indicatorilor de solvabilitate”.

 

Trei firme din cadrul grupului Autocar, cu activități în zona reparațiilor auto, solicită falimentul City Insuarnce, cea mai mare companie de asigurări din România, cu aproape 3 milioane de clienți în zona de RCA.

Conform unui comunicat de presă, City are datorii de 1,1 milioane de lei care, actualizate cu dobânzi și penalizări legale, ajung la peste 3 milioane de lei. Ca urmare, cele trei firme au notificat Autoritatea de Supraveghere Financiară(ASF) cu privire la situația City Insurance și au înaintat o cerere de faliment și instanțelor de judecată.

„Este cel puțîn bizar să asistăm doar după câțiva ani la o reeditare a falimentului Astra, dar de data aceasta cu consecințe mult mai mari pentru întreagă piață. Societatea City Insurance deține în prezent peste 45% din piața RCA, iar societățile Astra și Carpatica nu depășeau împreună 33% cota de piață RCA în momentul falimentului. Consiliul Concurenței trebuie să se autosesizeze de urgență, societatea de asigurări având în prezent o cotă de piață care reprezintă fără doar și poate un mare risc sistemic.”, transmite un comunicat de presă al grupului.

Semnatarii comunicatului fac referire și la situația financiară a City Insurance enumerând mai mulți parametri.

” Societatea de asigurări City Insurance are toate simptomele pe care societățile Astra și Carpatica le aveau în momentul declanșării falimentului:

– Număr ridicat de reclamații la ASF (2097 de reclamații în perioada Ianuarie – Iulie 2019);
– Cota importantă în clasa de asigurări cu risc cel mai ridicat (peste 45% în RCA);
– Cota de piață importantă în rândul transportatorilor (peste 90%);
– Întârzieri mari la plata despăgubirilor către service-uri și păgubiți;
– Întârzieri mari la plata despăgubirilor pentru daunele externe (datorii de ordinul zecilor de milioane de euro);
– Subevaluarea rezervelor de dauna cu peste 50%;
– Număr ridicat de procese în instanța pentru neplata daunelor;
– Probleme privind lichiditatea;
Peste 70% dintre dosarele de dauna câștigate de către petenți prin intermediul SalFin sunt contestate de către City Insurance astfel încât păgubiții RCA să ajungă în instanțele de judecată și în acest mod, să rostogolească datoriile către păgubiți cu încă 2 – 3 ani.”, arată sursa citată.
Nu ar mai avea bani pentru plata daunelor
Mai mult, grupul de firme Autocar vine și cu un calcul despre care spune că arată faptul că City Insurance se află în incapacitatea de a își mai achita obligațiile.
„Un calcul elementar ne arată următoarele:
Cifra de afaceri a societății City Insurance în anul 2018 a fost de aproximativ 1,5 miliarde lei ( aprox. 320 milioane euro)
Rată cheltuielilor de achiziție și administrare: aprox 30% = 96 000 000 euro
Cifra de afaceri – cheltuieli de achiziție și administrare = 224 000 000 euro
Numărul dosarelor de dauna pentru ultimele 12 luni este de aproximativ 130 000
Aproximativ 90% din cifra de afaceri a societății City Insurance este formată din RCA.
Peste 90% dintre transportatori au polițe RCA la City Insurance
Dauna medie la categoria transportatori este de aproximativ 5000 de euro
Dauna medie la categoria autoturisme este de aproximativ 1600 euro
Peste 90% dintre polițele RCA cu valabilitate de o luna de zile sunt vândute de către City Insurance.
Frecvența daunei pentru polițele RCA cu valabilitate de o luna este de peste 4 ori mai ridicată decât cea pentru polițele RCA cu valabilitate de 6 sau 12 luni.
Dauna medie (transportatori + autoturisme): aproximativ 2700 de euro
Societatea City Insurance are de achitat daune în cuantum de aproximativ 351 000 000 de euro (130 000 dosare de dauna x 2700 euro dauna medie a societății City Insurance) în timp ce întreagă cifra de afaceri a societății de asigurări este de aproximativ 320 000 000 de euro.
Adresăm o inrebare retorică Autorității de Supraveghere Financiară:
De unde poate achita societatea City Insurance daune care depășesc cifra lor de afaceri?”, transmite comunicatul.
Avertisment pentru proprietarii de service
Comunicatul face un apel la ASF, dar atrage în același timp atenția și unităților service care lucrează cu City Insurance, în ceea ce privește comportamentul de plată al firmei.
„Onorat consiliu al ASF, sperăm că în ceasul al 12 lea să realizați faptul că aveți o nouă bombă cu ceas în asigurări ascunsă de către directorii din ASF plătiți regește că să supravegheze această piață. Bombă cu ceas din asigurări a depășit că pondere peste 45% din piață RCA, iar voi sunteți în continuare în concedii sau pe picior de plecare spre BNR. Sunteți pe deplin responsabili de ceea ce va urmă în această piață, iar moartea acestei societăți de asigurări va duce la dispariția prețurilor mici la RCA.” -atrage atenția Florin Pandele, administrator al grupului de firme AutoCar.
Grupul AutoCar atrage atenția consiliului ASF și mai ales, președintelui Leonardo Badea, să nu fugă de răspundere și să își asume un răspuns scris, sub semnătură, în termen de 30 de zile de la înregistrarea documentelor, dacă societatea City Insurance mai îndeplinește sau nu criteriile financiare legale de a funcționa (solvabilitate și lichiditate).
„Avem informații certe că în următoarele săptămâni, mai multe unități reparatoare vor declanșa aceeași procedura de solicitare a falimentului societății City Insurance.
Recomandăm tuturor unităților service din România maximă prudență privind preluarea lucrărilor de repratii în relația cu City Insurance. „, conchide comunicatul de presă.
Capital va reveni cu reacțiile ASF și, dacă este posibil, City Insurance, în ceea ce privește situația celui mai mare asigurător din România.