Delia a dat totul din casă: s-a aflat, în sfârşit, cine câştigă cei mai mulţi bani la X Factor!
Invitată de colegii de la “Neatza cu Răzvan şi Dani”, Delia a recunoscut cine încasează cel mai mare salariu la show-ul care-şi propune să găsească cele mai bune voci din România.
S-a scris de mai multe ori în presă despre salariile juraţilor de la X Factor. Potrivit zvonurilor, Ştefan Bănică Jr ar încasa de patru ori mai mult decât Delia şi Loredana, adică 200.000 de euro pe sezon.
Delia nu s-a mai ascuns! Cine are cel mai mare salariu la X Factor?
Ce a recunoscut însă Delia în cadrul matinalului de la Antena 1, atunci când Dani Oţil a spus despre ea că “Delia ne mulge banii de la X Factor! Ea câștigă cel mai mult!”?
Delia a confirmat zvonurile: Ştefan Bănică Jr câştigă cel mai bine dintre toţi juraţii X Factor, fără să dezvăluie totuşi vreo sumă.
“Ba nu, Ștefan ia cei mai mulți bani. Dani are boala lui Bendeac, se pare, că și ăla e ”fiert”. Mereu mă întreabă cât am dat pe asta, cât am dat pe aia. I-am zis să nu mai fie așa superficial, că poate avea o surpriză. Nu toate lucrurile mele sunt scumpe.
Am fost obligată prin presiuni din partea producătorilor să fiu un pic elegantă, adică să nu vin în pijamale. Eu în rochie nu sunt același om, dacă ceva nu merge bine la emisiune, este pentru că a trebuit să mă îmbrac în rochie.
Nu rataţi premiera din această seară, eu și Ștefan Bănică ne păruim sau cu Loredana mă păruiesc, nu mai țin minte”, a declarat Delia.
“Mă îmbrac la fel de varză, nu există direcție”
Cântăreaţa a mai povestit ce înseamnă pentru ea hainele, dar şi la ce alt show al Antenei 1 s-a gândit să participe, scrie impact.ro.
“La Asia Express nu m-am dus, deși mi-a trecut prin cap. La Splash, nu, clar. Tocmai ce am cucerit un vârf de munte în Elveția, la peste 4 mii de metri.
Mă îmbrac la fel de varză, nu există direcție, trebuie sa fie random. Am destule haine. Hainele sunt o treaba relaxantă pentru mine, în ultima perioada urăsc eleganța, urăsc treaba asta ca trebuie să fiu o doamnă bine conturată.
Eu m-am ocupat de partea asta închisă de păr, adică m-am vopsit singură. Tot singură mi-am făcut și bretonul”, a mărturisit Delia la “Neatza cu Răzvan şi Dani”.