Mai precis, este vorba despre Cristi Brancu, cunoscutul jurnalist care prezenta emisiunea ”Agentul VIP” difuzată la Antena Stars. Acesta nu a mai prezentat emisiunea de patru luni însă a fost foarte activ în mediul online, având aproape 40 de mii de abonați pe canalul său de YouTube.
Acesta a fost prezent, drept invitat, la Kanal D însă nu s-a sfiit să vorbească despre show-ul pe care ar vrea să îl prezinte. Surse ale trustului Kanal D au declarat pentru ciao.ro, că acesta este un jurnalist și un om de televiziune foarte bun. Mai mult decât atât, sursele au declarat că Brancu a vorbit cu oamenii cu putere de decizie în Kanal D despre show-ul pe care și-ar dori să-l prezinte.
“Brancu este un jurnalist foarte bun, un om de televizune bun, în plus își respectă toți colegii de breaslă. La Kanal D a fost așteptat cu brațele deschise, desigur el a fost în calitate de invitat în emisiuni.
Și-a exprimat dorința de a avea o emisiune de seară, un show, așa cum este obișnuit să facă de ani buni. Chiar a discutat cu oameni cu putere de decizie în Kanal D, cu privire la acest subiect.
Doar că, în televiziune, pentru grila de toamnă, nu prea este loc, emisiunile au fost stabilite de cu mult timp înainte. Nu i s-a dat un răspuns pozitiv, dar nici negativ, probabil vor mai urma și alte discuții, alte negocieri. Momentan însă, el nu ar fi în cărți”, susțin surse din trust.
De ce nu a mai prezentat emisiunea Agentul VIP
Pandemia de coronavirus a schimbat diferite aspecte în toate televiziunile din România. La momentul respectiv, Cristi Brancu declara pentru sursa anterior menționată că mai multe proiecte de anvergură au fost întrerupte sau nu se vor mai face deloc.
“Spectrul crizei care abia a început a schimbat multe în toate televiziunile din România. Atâtea proiecte de anvergură s-au întrerupt sau nu se vor mai face. Bugetele s-au schimbat fundamental.
Agenția VIP a fost o emisiune-fanion a stației vreme de 13 ani și numai spectrul crizei generate de pandemie a decis această pauză lungă. Am aproape 30 de ani de media, așa că decizia a fost acceptată și înțeleasă de ambele părți.
Speculațiile legate de vârsta prezentatorilor este hilară și neadevărată, puteți verifica acest lucru. Fiecare business are un plan de afaceri pentru fiecare moment. Restul sunt sentimentalisme și imaturități”, declara Cristi Brancu