BOMBĂ: JP Morgan ar putea plăti 11 mld. dolari pentru a opri o investigație pe ipotecare

JP Morgan Chase & Co. se află în discuții cu autoritățile din SUA și ar putea să plătească 11 miliarde dolari pentru a pentru a pune capăt investigației ce vizează obligațiuni ipotecare, transmite Wall Street Journal, care citează surse apropiate discuțiilor.

Discuțiile cu autoritățile federale și de stat sunt în desfășurare și se pot modifica, potrivit persoanelor apropiate acestora.

Suma de care se discută ar putea include 7 miliarde dolari în cash și 4 miliarde dolari reparații pe care JP Morgan să le acorde consumatorilor, potrivit unei surse.
O altă persoană familiară discuțiilor a spus că cele două părți implicate sunt despățite încă de miliarde de dolari în privința sumei pe care să se cadă la înțelegere, depinzând de ce cazuri se vor lua în investigație.
Cu ceva timp înainte de aceste dezvăluiri, JP Morgan se oferea să plătească 3 miliarde dolari pentru a pune capăt investigației, potrivit WSJ.
Rămâne de văzut suma pe care se va cădea de acord, după ce cu doar o săptămână înainte JP Morgan a acceptat să plătească 920 milioane de dolari în cazul “Balenei din Londra”.
Cercetările vizează mai multe probe federale și de stat în legătură cu rolul pe care l-a avut JP Morgan la împachetarea și vânzarea obligațiunilor ipotecare în timpul bulei imobiliare și după. Cele mai multe infracțiuni au avut loc, potrivit probelor, la Bear Stearns și Washington Mutual, două bănci pe care JP Morgan le-a înghițit în timpul crizei din 2008.