Lovitură dură pentru soția preşedintelui Klaus Iohannis. Carmen Iohannis urmeaza sa fie audiata de procurorii Parchetului General joia viitoare.
Prima Doamnă va fi audiată în dosarul deschis ca urmare a plângerii formulate de site-ul luju.ro. Plângerea s-a făcut pe numele soților Iohannis si al unui notar. Potrivit stiripesurse.ro, cel care instrumentează dosarul este Cristian Lazăr.
Mai mult, notarul reclamat, Bucsă Radu Gabriel, a dat déjà cu subsemnatul în faţa procurorilorşi i-au fost ridicate documente de la cabinetul notarial. Magistratul a solicitat dosarele instrumentate la PCA Alba Iulia pe numele lui Carmen Iohannis.
Cei de la luju.ro au depus la începutul lunii mai o sesizare la DNA împotriva lui Carmen şi Klaus Iohannis, dar şi a notarului, iar acuzaţiile la adresa celor trei sunt extrem de grave. Abuz în serviciu, fals, spălare de bani şi grup infracțional organizat, privind obţinerea nelegală a sumei de 320.000 euro.
Totul a pronit de la două immobile din central Sibiului care au intrat în posesia preşedintelui şi a Primei Doamne în 1999 şi de pe urma unuia dintre aceştia cei doi ar fi încasat 320.000 euro.
„În ultimii 14 ani, soţii Iohannis şi Ioan Bastea au câştigat câte 320.000 euro (640.000 euro în total) din închirierea acestui spaţiu comercial, potrivit contractelor de închiriere. Astfel, trei din cele şase „case”, câte sunt consemnate, în total, în declaraţia de avere a numitului Klaus Werner Iohannis, au fost cumparate cu banii proveniţi din închirierea acestui spatiu comercial, patru din cele şase „case” ale preşedintelui României – cele trei menţionate mai sus şi spatiul comercial de sine stătător – au o origine juridică considerată de instanţe ilegală”, arată luju.ro în plângere.
„Se mai vorbeşte ceva? Nu. Probabil că e undeva ascuns într-un sertar dosarul ăla”, spunea Liviu Dragnea dupa sedinta CEx de luni, referitor la acest dosar.