Legătura dintre Călin Georgescu și un fost colaborator al Securității

Nu se știe dacă există „firul divin” despre care vorbea Călin Georgescu, însă există o altă conexiune, vizibilă, între el și un fost colaborator al Securității.

Această legătură este evidențiată de Răzvan Popa, cercetător în cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), într-o postare publică pe Facebook, pe 2 februarie 2025.

Potrivit acestuia, prima funcție politică a lui Călin Georgescu a fost cea de consilier al ministrului Mediului în anul 1992, iar ministrul respectiv, Marcian Bleahu, a fost ulterior dovedit colaborator al Securității.

În postarea sa, Răzvan Popa explică următoarele aspecte

„Un ochi mai atent pe CV-ul lui Călin Georgescu arată că prima funcție din sfera politicii a fost cea de consilier al ministrului Mediului, Marcian Bleahu, în ’92. Vă deranjez doar cu informația că atunci când era nou-născut și făcea primele verificări, la alegerile din 2000, CNSAS l-a găsit pe Marcian Bleahu turnător la Securitate.

Din câte îmi amintesc, pentru noi, cei din echipa de Investigatori în Arhivele Securității, aflați la debutul carierei, dosarul lui Bleahu a fost un dosar-școală”, spune acesta în postarea de pe Facebook.

Marcian Bleahu, dovedit colaborator al Securității

Conform documentelor publicate de CNSAS în Monitorul Oficial, Marcian Bleahu a fost unul dintre colaboratorii Securității, transmite ziare.com.

Într-adevăr, CV-ul lui Călin Georgescu (de exemplu, cel publicat pe site-ul Universității din Pitești) confirmă că acesta a fost consilier al ministrului Mediului în anul 1992. În acel interval de timp, Marcian Bleahu ocupa această funcție în guvernul condus de Theodor Stolojan.

Mai mult, relația dintre Georgescu și Marcian Bleahu pare să fi început mai devreme de 1992. Conform CV-ului său, Georgescu a fost, încă din 1991, angajat al Parlamentului României, unde a ocupat funcția de șef al Biroului Senatorial pentru Mediu.

În aceeași perioadă, Marcian Bleahu era senator, ceea ce sugerează că înainte de a-l lua alături la Ministerul Mediului, l-a avut deja sub coordonare la Senat.

După guvernul Stolojan, în noiembrie 1992, guvernul Văcăroiu a preluat conducerea, iar noul ministru al Mediului a fost Aurel Constantin Ilie. Se pare că, după această schimbare, Călin Georgescu nu a mai lucrat în Ministerul Mediului.

CNSAS: Călin Georgescu nu a fost colaborator al Securității

În conformitate cu legislația în vigoare, toți candidații la alegerile prezidențiale sunt verificați de CNSAS pentru a se stabili dacă au avut colaborări cu Securitatea.

În cazul lui Călin Georgescu, candidat la alegerile prezidențiale din 2024, CNSAS nu a identificat nicio colaborare cu Securitatea.