Un greu al politicii din România a decis să renunţe şi nu va mai cere votul românilor pe 6 decembrie. Ajuns la 62 de ani, deputatul Varujan Vosganian anunţă că nu va mai candida pentru un nou post în Parlament.
Vosganian susţine că lumea politică de astăzi nu i se mai potriveşte şi nici el nu se mai potriveşte acestei lumi. El a fost membru al Parlamentului României, întâi ca deputat, apoi ca senator, încă din anul 1990 (cu excepţia perioadei 2000-2004) şi a deţinut funcţia de ministru în mai multe guverne.
„Am ales să nu candidez la alegerile parlamentare din 6 decembrie. Simt că lumea politică de azi nu mi se potrivește. Sau, ca să păstrez proporțiile, eu nu mă potrivesc lumii politice de azi”, este mesajul postat de senatorul Varujan Vosganian pe pagina sa de socializare.
Recent, Varujan Vosganian a demisionat din ALDE, alături de liderul partidului, Călin Popescu Tăriceanu şi alţi lideri importanţi, pentru a intra în Pro România şi a candida pe listele acestui partid în Parlament, după ce Victor Ponta şi Călin Popescu Tăriceanu au anunţat decizia unirii celor două formaţiuni sub sigla Pro România.
Vosganian nu crede în raportările oficiale privind COVID-19
În urmă cu patru luni, Varujan Vosganian lansa critici dure la adresa Grupului de Comunicare Strategică, despre care spunea că a crescut în mod fals, intenționat, numărul de noi cazuri de persoane infectate cu coronavirus, pentru a pune presiune pe Parlament, în contextul controverselor legate în acel moment de prelungirea stării de alertă în România.
Mai mult decât, deputatul ALDE acuza atunci faptul că raportările zilnice ale GCS suferă de inexactitate. El a sesizat, de exemplu, că rata de persoane vindecate în București este mult mai mică decât în restul țării. Vosganian considera acest lucru anormal, în condițiile în care Capitala dispune de cele mai multe spitale, în comparație cu celelalte orașe din țară.
„Nu cerem ca datele raportate de GCS să aibă precizie de farmacie. Am dori însă ca ele să reflecte realitatea”, spunea Varujan Vosganian, în luna iunie, într-o intervenţie la Antena 3.