Bomba nopții! Decizia luată de Viorica Dăncilă! A dat-o afară fără să o anunțe

Directorul general interimar, Daniela Mădălina Mezei, a fost revocată din funcție marți seara. Decizia luată de Consiliul de Administraţie al companiei TAROM a fost nemotivată. Un pensionar va veni în fruntea companiei Tarom.

„Am fost revocată în această seară, dar nu ştiu care sunt motivele, trebuie să văd hotărârea Consiliului de Administraţie. M-a informat preşedintele Consiliului de Administraţie. În locul meu va veni Valentin Gvinda, pensionar, comandant de detaşament la ATR”, a declarat Mădălina Mezei.

Aceasta fusese numită în fruntea TAROM pe 19 iunie 2019, în locul lui Cărăvan Maresi, care preluase interimatul în 3 iunie 2019.

Mădălina Mezei a fost reprezentant TAROM în Belgia din aprilie 2009 şi până la numirea sa la conducerea companiei, una dintre responsabilităţi fiind planificarea şi organizarea strategiei de piaţă şi dezvoltare în regiune. Ea este absolventă a Academiei de Studii Economice (Facultatea de Management) Bucureşti, având şi un MBA (Master în Business Administration). Daniela Mădălina Mezei lucrează în compania TAROM din anul 1997.

TAROM îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi este membră a Alianţei SkyTeam din 25 iunie 2010. Compania operează peste 50 de destinaţii proprii şi destinaţii deservite de partenerii code share.

Compania deţine una dintre cele mai tinere flote din Europa, alcătuită din 23 de aeronave, şi este membru al Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA) din 1993.