Decizia lui Putin de a porni un război în Ucraina i-a determinat pe câțiva oficiali ruși de rang înalt să-i întoarcă spatele liderului de la Kremlin. Nu numai că aceștia nu au fost de acord cu invazia țării vecine, dar au și renunțat la funcțiile pe care le dețineau în Federația Rusă.
Lovitură cumplită pentru Vladimir Putin! Mai mulți oficiali ruși de rang înalt i-au întors spatele. Liderul de la Kremlin nu se aștepta la asta
Vladimir Putin a avut parte de mai multe lovituri, după ce mai mulți ruși de rang înalt au decis să nu mai fie de acord cu acțiunile sale.
Unul dintre cei care i-au întors spatele liderului de la Kremlin, pe fondul războiului din Ucraina, este Igor Volubuev, cel care a lucrat timp de 20 de ani la Gazprom și la Gazprombank. La cea de-a doua companie, Igor Volubuev a ocupat funcția de vicepreședinte până în luna februarie a acestui an, lună în care Vladimir Putin a invadat Ucraina.
Într-un interviu acordat în urmă cu ceva timp, fostul vicepreședinte al Gazprombank a declarat că nu a plecat din această funcție din cauza amenințărilor, ci din cauză că nu mai putea fi în aproprierea acelor oameni.
El a mai povestit că a decis să plece din Rusia pe data de 2 martie, după ce oamenii care-l cunoșteau i-au spus că le este rușine cu el și că nu ar mai trebui să spună că este, de fapt, ucrainean.
”Nu mai puteam să fiu printre acești oameni. Dând mâna cu ei, zâmbind, urmărind acest război la telefon ca pe un film de groază, în timp ce mă prefăceam că nu e treaba mea”, a declarat el pentru liga.net.
De asemenea, el a mai spus ”am venit în Ucraina pentru a-mi apăra Akhtyrka cu o armă în mână. În 2014, când Crimeea a fost ocupată, mi-am promis că, dacă tancurile rusești vor veni în Akhtyrka mea, voi intra în război cu ele”.
Un consilier la Misiunea Rusiei pe lângă Biroul ONU de la Geneva și-a dat demisia
Boris Bondarev, în vârstă de 41 de ani, a declarat că “nu mi-a fost niciodată atât de rușine de țara mea” și de “războiul agresiv” purtat de forțele președintelui Vladimir Putin. El a declarat că ceea ce face guvernul său este “intolerabil”.
Bondarev, care a lucrat pentru misiunea permanentă a țării la Națiunile Unite de la Geneva, a adăugat: “În calitate de funcționar public, trebuie să port o parte de responsabilitate pentru acest lucru și nu vreau să fac acest lucru”.
El a declarat că “nu este de acord” și că “dezaprobă” actuala politică a Moscovei și că “în calitate de diplomat rus, nu mai pot fi asociat cu aceasta”.
“M-am dus la misiune ca orice altă zi de luni dimineața, am transmis scrisoarea de demisie și am plecat”, spune acesta.
Este o demisie politică rară în legătură cu războiul, care a început în urmă cu trei luni.
Întrebat dacă vreunul dintre colegii săi a simțit același lucru, el a spus: “Nu toți diplomații ruși sunt belicoși. Ei sunt rezonabili, dar trebuie să își țină gura”.
Bondarev, care a lucrat în calitate de consilier pentru controlul armelor, a sugerat că și alții ar putea fi descurajați să iasă în public în cazul în care va fi urmărit penal, scrie Sky News.
“Dacă cazul meu este urmărit penal, atunci, dacă alți oameni vor dori să mă urmeze, nu o vor face”, a spus el.
Miliardarul care a înființat una dintre principalele bănci ale Rusiei nu este de acord cu războiul din Ucraina
Omul de afaceri rus Oleg Tinkov, sancționat în Marea Britanie, a declarat că Kremlinul l-a forțat să își vândă participația la o mare bancă pe care a fondat-o după ce a criticat războiul din Ucraina.
Tinkov a declarat pentru The New York Times că Kremlinul le-a spus directorilor executivi ai băncii Tinkoff să taie legăturile cu el a doua zi după postarea sa explozivă de pe Instagram din 19 aprilie în care denunța războiul drept un „masacru”.
„M-au obligat să o vând din cauza declarațiilor mele”, a declarat Tinkov. „A fost ca un ostatic – iei ceea ce ți se oferă. Nu am putut negocia”, a adăugat la acea vreme magnatul în vârstă de 54 de ani.
Tinkov și-a vândut participația de 35% la TCS, grupul care deține 100% din Tinkoff Bank, către compania Interros a magnatului rus din industria minieră Vladimir Potanin, scrie The Moscow Times.