Presa scrisă se îndreaptă cu pași repezi spre faliment. Un deznodământ așteptat de mulți, dar care va fi accelerat de noile evoluții pe piața distribuției, mă refer în special la rețelele de chioșcuri. În sensul în care, după estimarea mea, cel puțin 30 la sută dintre ele nu se vor mai redeschide. Ceea ce va însemna un dezastru, în condițiile în care nu vor exista măsuri guvernamentale eficiente.
Atunci când am decis la 1 ianuarie să scot Evenimentul Zilei din zona de print nu bănuiam că va urma dezastrul pandemiei, dar vedeam cum lună de lună scad vânzările. Am hotărât să ies din zona de ziar tipărit atât timp cât eram pe locul întâi în zona ziarelor quality, să reprofilez redacția pe jurnalismul online, locul de unde veneau 80 la sută din veniturile de publicitate. Am păstrat două publicații, Capital și Evenimentul Istoric, ultima vânzând cam 80 la sută din tiraj, ceea ce a transformat-o într-un proiect spectaculos de eficient.
Azi mă uit la vremurile care vin și îmi pare rău pentru cei care se vor chinui să reziste. Unii din ei, cum e Libertatea, vor apela la portofelul „unchiului” bogat, avantajul patronatului străin, alții vor încerca să accentueze latura tabloidă pentru a-și păstra vânzările, cum e Click, iar alții vor dispărea, așa cum se va întâmpla cu Newsweek, un proiect editorial alimentat din șpăgi mascate. Managementul va conta destul de puțin, pentru că acum banii își vor spune cuvântul.
Ca să nu credeți că am ceva special cu Sabin Orcan și franciza Newsweek, o să vă dau câteva cifre seci: înainte de criză „marea” revistă săptămânală tipărea cam 5.000 de exemplare, din care vindea vreo 1.500, deci pierdea o grămadă de bani cu producția. Acum, în online, are afișări și vizitatori în 30 de zile cam cât Capital și EvZ în două zile, deci pot estima cu generozitate că ia vreo 3.000 de euro din publicitatea online. Pe lună. Cheltuielile sunt undeva la 30.000 de euro, pe care nu are de unde să le acopere. Decât din „șpăgi”.
Numai că e din ce în ce mai greu, căci i-au „murit” și sponsorii, iar Sabin Borcan a avut bani proprii cam câte diplome de facultate și-a inventat în CV. Un ciocănar al „serviciilor”, preferat pentru mintea slabă, a cărui lipsă de educație și studii universitare sunt compensate de tupeul de țață de Buzău.
Trecând peste acest scurt moment poetic, ideea este că Guvernul Orban trebuie să se gândească urgent la un pachet de ajutor pentru presă, șomajul tehnic nefiind soluția. Toată lumea este lovită de criză, iar presa este la capătul lanțului din economie. Dacă nu există consum, nu este nevoie de publicitate. Dacă nu este publicitate, nu mai există nici presă. Mai ales că românii nu sunt învățați să plătească prețuri premium, chiar dacă cer, ironic, conținut premium”, spune Dan Andronic.
