Este bombă pe piața media din România. Un jurnalist super cunoscut a fost depistat pozitiv la testul de coronavirus. Totul este oficial. Acesta a fost deja internat în spital.
Șoc total pe piața media din România. Unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști din țara noastră a fost descoperit pozitiv la testul de coronavirus.
Bombă pe piața media
Este vorba despre Marius Tucă, cel care are emisiuni TV în România de peste 20 de ani. Totul s-a aflat în urmă cu puțin timp. Acesta a fost descoperit pozitiv în urmă cu doar câteva ore și a fost deja internat în spital.
În cursul acestei după-amiezi, Marius Tucă a fost confirmat pozitiv cu COVID-19.
El se află internat pentru 24 de ore. Starea lui de sănătate este bună, nu are febră și nici alte simptome specifice. Examenul CT al plămânilor nu a relevat configurații anormale, anunță mediafax.
Nivelul saturației oxigenului din sânge este de 97%.
Mai mult, jurnalistul a avut și un dialog cu patronul său, Adrian Sârbu. „Sper să trec cât mai bine de această încercare pe care viața mi-a pus-o în față și să mă întorc în studio. Îmi iubesc profesia, colegii și spectatorii. Dacă tot nu am avut concediu anul acesta, covidul mi-a creat această oportunitate.
Țineți aproape, dar nu mai aproape de un metru și jumătate”, a spus jurnalistul, conform sursei citate.