Pensiile pot crește cu 9,3% în 2021! Un economist cunoscut a spus tot
Adrian Câciu notează că punctul de pensie poate ajunge de la minim 1.576 de lei la maxim 1.601,5 lei în acest an. El mai spune că nu există nicio scuză pentru care să nu se facă acest lucru, subliniind că legislația fiscal-bugetară permite acest lucru.
”Pensiile POT CREȘTE cu cel puțin 9,3% acum!
Punctul de pensie poate fi majorat la minim 1576 lei, maxim 1601,5 lei în anul 2021.
Nu există nici o scuză să nu se facă asta, deoarece legislația fiscal-bugetară permite acest lucru fără a periclita în nici un fel echilibrele macroeconomice ci, din contră pentru a stimula cererea în regres.”, notează acesta pe pagina sa de Facebook.
”Înghețarea pensiilor nu se interpretează la valoare nominală”
Economistul mai spune că înghețarea pensiilor nu se interpretează la valoarea nominală ci la valoarea ponderii globale, precizând că guvernanții interprezează greșit valoarea.
”Având în vedere prevederile Pactului Fiscal European dar și Legea responsabilității fiscal bugetare, condiționarile date de creșterea ponderii datoriei publice în PIB sunt raportate la menținerea ponderii cheltuielilor de asitență socială la același nivel (% din PIB) până când ponderea datoriei publice în PIB revine într-un orizont rezonabil de sub 55%.
Cu alte cuvinte, înghețarea pensiilor nu se interpretează la valoare nominală cum greșit interpretează guvernanții (habar nu au) ci la valoarea ponderii globale raportat la PIB.”, notează Adrian Câciu.
Economistul mai spune că se poate acorda o crește a punctului de pensie între 134 de lei/punct pensie și 159,5 de lei/punct de pensie.
”Menținând ponderea cheltuielilor cu pensiile în PIB, adică 8,53% și raportând la noua valoare a PIB nominal 2021, estimată la 1142,9 mld lei de către CNSP și la 1160 mld lei de către Comisia Europeană, rezultă că se poate acorda o creștere a punctului de pensie cuprinsă între 134 lei/punct de pensie (în cea mai pesimistă prognoză) și 159,5 lei/punct de pensie(luând cea mai optimistă prognoză).”, notează acesta.
Adrian Câciu conchide că pensiile pot crește și că bani sunt pentru ca pensionarii să aibă un trai mai bun.
”Pensiile pot crește! Bani sunt! Venituri bugetare suplimentare cu peste 23%.
Singura condiție este să te pricepi și să nu mai furi de la oameni!”, a fost mesajul economistului Adrian Câciu.
Sursă foto: Dreamstime