Elena Cristian, redactor șef la DC Business, a vorbit la România TV despre majorarea pensiilor. Conform celor spuse de aceasta, următoarea majorare nu mai apare în programul de guvernare.
Dezvăluire pentru milioane de români
„Conform legilor în vigoare, este obligatorie majorarea pensiilor cu rata inflației, actualizarea acestora, de la 1 ianuarie. Lucrul acesta nu s-a mai întâmplat în ultimii ani, dar acest lucru este obligatoriu pentru că există o lege în vigoare.
Eu aflasem pe surse, este adevărat că PNL nu și-a mai lansat programul de guvernare, dar aflasem pe surse că pe lângă această actualizare cu rata inflației, PNL ar mai avea în vedere o majorare cu 10% a punctului de pensie de la începutul anului viitor.
Din câte văd eu, această majorare nu mai apare în programul de guvernare. Știu că anul viitor se intenționează ca din cele 26% de procente rămase de dat la punctul de pensie să se mai dea încă 10%, dar eu sunt sceptică. Eu nu cred că anul viitor punctul de pensie va mai fi majorat”, a declarat Elena Cristian la România TV.
Ce spune Violeta Alexandru despre majorarea pensiilor
Trebuie menționat că Guvernul a majorat pensiile cu 14% în luna septembrie, în care în care legea făcută de PSD prevede o majorare de 40%.
De asemenea, Violeta Alexandru a vorbit la emisiunea „Legile puterii” despre majorarea pensiilor și când va avea loc.
„Pensiile vor crește. Ministrul Finanțelor este cel care are poza clară a resurselor bugetare, pentru ca orice crestere – alocatii, pensii se sprijina pe resursele bugetare. vor crește. Și există o preocupare a Guvernului de a închide evaluarea anului acesta cu o imagine clară asupra posibilităților de creștere anul viitor. Dar n-as vrea sa alimentez niciun zvon. Probabil ca o va face ministrul Finantelor”, a declarat Violeta Alexandru.
În prezent, se asteaptă o decizie a Curții Constituționale, pe 25 noiembrie, în legătură cu rectificarea bugetară, care include și majorarea pensiilor.
„Vă confirm că ne preocupa cresterea pensiilor. Nu e intenția noastră să înghețăm nimic. Dorinta noastră este să existe creșteri bazate pe resursele bugetare pe care le vom evalua impreuna la sfarsitul acestui an”, a adăugat aceasta.
„Am rezolvat probleme in sistem ascunse de ani de zile. Pensionari care-și asteptau decizia de pensionare cu lunile, desi ar fi trebuit să o primească in maximum 45 de zile. Pensionari care-și asteptau decizia de recalculare cu lunile până la ani. Aceste lucruri erau cunoscute de PSD.
În acest moment, cu excepția Casei de pensii Alba, unde am plecat de la 10 de mii de dosare intarziate. PSD stia acest lucru. N-a vorbit niciodata despre aceste cifre și despre faptul că nu le păsa sa le rezolve oamenilor problemele.
Mai am o mică problemă la Ilfov si doua probleme in sectoarele din București. Vorbesc despre toată țara pe zero, la dosare de pensii cu termen întârziat. În mai putin de un an de zile. Lucruri nefacute cu anii. Sunt drepturile oamenilor pe care trebuie să le primească la timp”, a explicat Violeta Alexandru.
Sursă foto: INQUAM/Sabin Cîrstoveanu