Lovitură totală pentru toți românii! Vor crește pensiile speciale. Cludiu Năsui tocmai a anunțat

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, fostul ministru al Economiei, Claudiu Năsui, a notat că premierul Florin Cîțu a majorat salariul minim înainte de moțiunea de cenzură, acesta reprezentând un cadou de ”rămas bun” pentru bugetari, cât și pentru cei cu pensii speciale.

Fostul ministru explică faptul că hotărârea de guvern care prevede majorarea salariului minim pe economie a fost pusă pe ordinea de zi la nimereală, subliniind că aceasta are ca scop nu creșterea salariului celor care muncesc, ci creșterea banilor pe care statul îi ia.

”Pe ultima sută de metri, Florin Cîţu face un cadou de rămas bun bugetarilor şi celor cu pensii speciale, în loc să aplice programul de guvernare şi să mărească real veniturile populaţiei. În ultimele şedinţe de guvern de dinaintea moţiunii, guvernul echipei câştigătoare pune pe ordinea de zi, la repezeală, o hotărâre de guvern prin care creşte cu un oarecare procent salariul minim pe economie.

De ce are statul interes să tot crească salariul minim brut în loc să îl crească pe cel net prin neimpozitare? În primul rând pentru că atunci când creşte salariul minim brut, cresc impozitele pe care le ia statul.

Din 100 de lei salariu, aproximativ jumătate merg la angajat şi jumătate merg la stat. Creşterea salariului minim este o metodă de a creşte banii pe care îi ia statul şi de a diminua banii întreprinderilor private”, a scris acesta.

Fostul ministru subliniază în mesajul său că atunci când crește salariul minim brut, cresc toate salariile bugetarilor.

”Toate salariile bugetarilor sunt exprimate în termeni de salariu minim (conform L153/2017). Chiar dacă această lege se referă la personalul angajat în structurile centrale ale statului, cele din local sunt raportate la salariul viceprimarului, care la rândul său depinde de legea 153/2017. În final, toate vor creşte”, afirmă fostul ministru USR-PLUS.

Pensiile speciale cresc și ele

Fostul ministru se arată îngrijorat de faptul că această majorare a salariului minim va determina și creșterea pensiilor speciale, subliniind că toate aceste sunt legate de salariul în plată.

”Pensia contribuabililor normali este legată numai de contribuţie. Pensia lor specială este legată de salariul din categoria respectivă. Alt privilegiu care explică de ce pensiile speciale cresc la un ritm mult mai alert decât pensiile normale”, arată Năsui.

Claudiu Năsui este de părere că ar trebui ”să crească salariul minim net, cel care contează cu adevărat, prin a elimina din povara fiscală care apasă pe el. Suntem campioni europeni la impozitarea salariului minim. De aceea ne gonim forţa de muncă din ţara. De aceea avem penurie de forţă de muncă. De aceea suntem campioni la sărăcie în muncă. De acolo ni se trag multe rele. Dacă actualul guvern era liberal, nu ar fi mărit salariul minim brut, ci l-ar fi scutit de taxele enorme pe care tot el le impune. Adică ar fi început să aplice programul de guvernare. În felul acesta ar fi crescut salariile tuturor românilor indiferent că sunt bugetari sau în privat şi am fi ajutat mediul de afaceri să treacă prin criză”.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea