Pensionarii din România sunt extrem de nervoşi din cauza amânării creşterii pensiilor, un subiect intens dezbătut înaintea alegerilor. Surse guvernamentale lasă de înţeles că majorarea punctului de pensie ar putea avea loc undeva la mijlocul acestui an, însă data exactă şi procentul cu care va creşte punctul de pensie rămân deocamdată o necunoscută.
Astfel că următoarea veste nu vine chiar ca o surpriză: pensionarii din România se pregătesc să iasă în stradă pentru a protesta împotriva Guvernului. Viorel Copil, preşedintele FNP (Federaţia Naţională a Pensionarilor), a declarat pentru Antena 3 că aceste “scamatorii ale Guvernului” sunt de neacceptat, iar Cabinetul condus acum de Florin Cîţu n-ar trebui decât să aplice legea, chiar dacă este una discutabilă. “Noi suntem hotărâţi să luptăm în continuare în toate formele pe care ni le permite legea”, a precizat liderul FNP, care catalogheaza comunicate privind majorarea pensiilor în septembrie drept “aiuristice”.
“Federaţia Naţională a Pensionarilor protestează cu hotărâre împotriva acestor scamatorii ale Guvernului. Ar fi trebuit să majoreze pensiile cu rata inflaţiei şi cu 50% din creşterea salariului mediu brut. Am auzit până acum de 8%, de 14%. Noi cerem Guvernului să aplice legea, aşa cum se aplică în cazul celor amendaţi pe stradă, pentru că nu respectă legislaţia specifică pandemiei. E o lege discutabilă, dar care trebuie respectată.
Noi suntem hotărâţi să luptăm în continuare în toate formele pe care ni le permite legea. N-a făcut (Guvernul – n. red.) nimic. Se dau comunicate aiuristice pentru septembrie. Cine ştie cine mai trăieşte până în septembrie?”, a declarat Viorel Copil.
Declaraţiile ministrului Muncii pe tema pensiilor făcute cu o zi înainte
Data de 1 septembrie a fost vehiculată, luni seara, de către ministrul Muncii, Raluca Turcan, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook şi adresat către preşedintele PSD, Marcel Ciolacu.
“Cu același cinism care a caracterizat întotdeauna politica așa-zis ”socială” a PSD, Marcel Ciolacu încearcă să manipuleze pensionarii, rostogolind aceleași eterne minciuni despre măsurile adoptate de Guvern. Câteva clarificări îi sunt, în acest context, absolut necesare lui Marcel Ciolacu, căruia îi reamintesc totodată că cea mai mare creștere a punctului de pensie a făcut-o Guvernul PNL, în vreme de criză:
- Cei care ies în pensie acum beneficiază de valoarea punctului de pensie majorată în septembrie 2020, adică 1442 lei și de indicele de corecție de 1,41;
- Orice pensionar în plată care a mai realizat venituri după pensionare sau vine cu documente noi (adeverințe cu sporuri, grupe de muncă, etc.), care nu au fost prezentate inițial la dosarul de pensie, poate solicita o recalculare a pensiei în baza acestor documente, iar termenul legal de soluționare este de 45 de zile de la data depunerii documentației;
- 1 septembrie 2021 este data la care pensiile pot intra în plată conform legislației în vigoare, adică Legea 127/2019 privind sistemul public de pensii.”, a scris Raluca Turcan pe pagina sa de socializare.