România abia a trecut prin alegeri parlamentare și va avea un nou Parlament pentru următorii patru ani. Mai mult, după negocieri dure s-a pus în funcție și un Guvern cu puteri depline. La mai puțin de 24 de ore după ce noul Executiv a intrat în pâine, explodează bomba politică a momentului.

Se desființează o cameră a Parlamentului

Anunțul a fost făcut chiar de către al doilea om în stat, noul șef al Senatului, Anca Dragu. Aceasta a anunțat înființarea unei comisii parlamentare comune pentru punerea în aplicare a referendumului din 2009, când românii au votat pentru un parlament unicameral, cu maximum 300 de parlamentari.

„Vom înființa o comisie parlamentară comună la nivelul Camerei și Senatului, care are ca scop întregul proces electoral, dar și aplicarea acestei măsuri”, a declarat Anca Dragu, conform Digi24.

Comisie pentru desființarea unei Camere

Comisia va fi înființată la începutul anului viitor, dacă nu se reușește în ultima săptămână din acest an. „Probabil la începutul lunii ianuarie. Încercăm și acum, săptămâna viitoare, în măsura în care vom avea toate avizele”, a mai precizat Anca Dragu.

Fostul președinte Traian Băsescu a organizat în 2009, odată cu primul tur al alegerilor prezidențiale, și un referendum în care a consultat populația cu privire la trecerea la un sistem parlamentar unicameral, cu maximum 300 de aleși.

Au fost două întrebări la referendum:

Sunteți de acord cu trecerea la un Parlament unicameral în România?

Sunteți de acord cu reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 de persoane?

Românii s-au pronunțat cu DA în proporție covârșitoare la ambele întrebări. Referendumul, deși validat, nu a fost pus în aplicare nici până acum. Pentru modificarea structurii Parlamentului, este nevoie de revizuirea Constituției.

Surssa foto INQUAM / Octav Ganea