Secretarul de stat în MAI Raed Arafat, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a oferit câteva detalii despre modul în care se pregătesc autorităţile pentru o creştere alarmantă a numărului de îmbolnăviri cu coronavirus în România.
Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a vorbit despre scenariile pe care le pregătesc autorităţile din România, în contextul numărul tot mai mare de cazuri de infectare cu coronavirus raportat în ţara noastră.
Arafat explică că, întotdeauna, trebuie să fim pregătiţi „pentru un scenariu foarte urât, chiar dacă acesta are o probabilitate foarte mică”. El trebuie luat în considerare de profesioniştii în situaţiile de urgenţă şi în medicină, a mai precizat şeful DSU.
„Noi avem scenarii, sunt patru scenarii făcute. Ajungem la scenariu de peste 2000, dar asta nu înseamnă că e optimist sau pesimist, ci înseamnă că anumite măsuri trebuie să fie luate de la un scenariu la altul. 2000 de infectați excluzându-i pe cei vindecați. Adică 2000 care sunt în același moment, testați pozitiv. Scenariile pesimiste întotdeauna există și trebuie luate în considerare de profesioniștii în situațiile de urgență și în medicină, dar nu înseamnă că șansa să se întâmple e mare. Întotdeauna ne pregătim pentru un scenariu foarte urât, chiar dacă acesta are o probabilitate foarte mică”, a declarat Raed Arafat.
Problema majoră sunt paturile de la Terapie Intensivă
În plus, Raed Arafat atrage atenţia asupra problemei cadrelor medicale, care pot fi insuficiente într-un astfel de caz de forţă majoră, dar şi a paturilor de la Terapie Intensivă, pentru care s-au luat deja o serie de măsuri.
„Orice sistem sanitar poate să aibă un impact serios într-o astfel de situație. Problema majoră sunt paturile de la Terapie Intensivă și noi am luat deja câteva măsuri. Sunt contractate deja aparate noi de ventilație ca să suplimentăm paturile de Terapie Intensivă, încercăm să aducem echipamente suprimentare, dar este foarte importantă și resura umană, resursa medicală, să avem grijă de ea. Poți să cumperi 2000 de ventilatoare, dar dacă nu ai medici de Terapie Intensivă care să le folosească înseamnă că ai o problemă. E o lecție foarte importantă pentru noi, uitându-ne în trecut, prin 2009, 2010, 2011, când sistemul sanitar a suferit prin scăderea salariilor medicilor, asistenților”, a mai precizat secretarul de stat Raed Arafat.